La Banca Centrala, acum, in vara lui 2009, camara e plina. Cele doua compartimente in care sunt adunate rezervele internationale, depozitele valutare si depozitele de aur - insemnate bogatii ale statului roman, administrate de BNR -, exprima o realitate ce merita sa fie analizata. Plecand de la cifrele cele mai recente.
La sfarsitul lunii mai, rezervele valutare la Banca Nationala a Romaniei au urcat pana la 29,2 miliarde de euro. Cum a fost adunata, de-a lungul anilor, aceasta rezerva? In primul rand, din cumparari ale bancii centrale de pe piata valutara. Apoi, din cedari de catre stat, inclusiv din privatizari. La care s-au adaugat veniturile obtinute din administrarea rezervei internationale. Plus alte intrari nete: rezerve minime obligatorii in valuta constituite de bancile comerciale, comisioane bancare, cotizatii. Minus platile facute de Banca Nationala: rate si dobanzi scadente la datoria publica externa, directa si garantata de Ministerul Finantelor; rascumparari de titluri de stat in valuta emise de Ministerul Finantelor Publice pe piata interna.
Rezerva de aur a beneficiat si ea, an de an, de evolutia favorabila a preturilor internationale. Banca Nationala, care este unicul platitor de datorie publica in valuta (debite angajate de statul roman) si de datorie garantata public, are deplina capacitate de a face absolut toate platile la timp, fara nicio clipa de intarziere. Cum a fost si in anii trecuti, cum a fost mai cu seama in 1999, cand in cercurile financiare internationale aparuse certitudinea ca Romania va inceta platile, dar BNR a garantat si atunci ca va plati la timp si a platit la timp.
Ce insemnatate au aceste acumulari din camara BNR? Capitalurile interne, de care dispune statul roman, nu sunt tulburate de la rosturile lor cotidiene, Banca Nationala purtand singura povara platii datoriei publice externe. In acelasi timp, cu camara plina, BNR face performanta in stabilizarea pietei valutare interne si da un semnal bun pietelor internationale, cu deosebire in aceste timpuri grele de criza mondiala. Aceasta este realitatea de astazi. Dar numai istoria ne poate ajuta s-o deslusim bine si sa-i intelegem toate semnificatiile.
Despre rezervele internationale de pana in 1973 nu stim mare lucru. Datele nu se publicau. Erau strict secrete. Cei care se ocupau cu evidenta acestor date, de la Banca Nationala, isi amintesc insa detalii relevante. In acei ani, in conditiile unor dificultati economice spinoase, rezervele valutare gafaiau intre medii anuale de 100 si de 200 de milioane de dolari. In ‘73, insa, Romania a devenit membra a Fondului Monetar International. Atunci a inceput monitorizarea rezervelor valutare de catre FMI.
In 1973, primul an de monitorizare, in compartimentul valutar din camara BNR erau numai 200 de milioane de dolari. In anii urmatori, rezerva a oscilat intre 200 si 500 de milioane de dolari. O crestere ceva mai mare s-a inregistrat in anii ‘80, cand a si fost depasit in premiera pragul de un miliard de dolari, in 1987. In anul urmator (1988) acest prag nu a mai putut fi mentinut si rezerva valutara a coborat la 780 de milioane de dolari. Un an mai tarziu (1989) a avut loc o redresare majora, rezerva urcand la 1,8 miliarde de dolari. A fost un an record al rezervei valutare a Romaniei de dinainte de ‘89, cei 1,8 miliarde de dolari constituind atat de mult pomenita mostenire pe care ne-a lasat-o Ceausescu.
Numai ca inaintea acestui moment final, la inceputul anilor ‘80, tocmai din cauza ca vremurile aspre de atunci ne-au gasit cu camara goala, Romania a intrat efectiv in incetare de plati. Venise un prim moment al adevarului. Dupa imprumuturile din anii ‘70, de pe pietele internationale, pentru a inalta colosi industriali, cu deosebire in domeniile siderurgiei si petrochimiei, au urmat scadentele. Colosii n-au produs potrivit asteptarilor, iar alte surse pentru a aduna valuta in camara n-au fost gasite. Cateva plati n-au putut fi onorate. Au fost purtate discutii lungi cu FMI, cu Clubul de la Paris, reprezentand tari creditoare, cu Clubul de la Londra, reprezentand marile banci comerciale, cu unele guverne care au garantat credite pentru Romania. Discutii soldate cu unele reesalonari. Dar am fost somati sa platim urgent toate datoriile pe termen scurt (pana la un an). Aceasta somatie l-a infuriat pe Ceausescu. A urmat una dintre cele mai neinspirate decizii economice de dinainte de decembrie ‘89: plata anticipata a intregii datorii externe. A fost o incalcare a regulilor bancare drastic sanctionata de reprezentantii pietei financiare internationale. Pentru o perioada de 15 ani, Romania a fost eliminata din circuitul mondial al capitalului.
Consecintele acestei carantine financiare le-am resimtit vreme indelungata. Economia Romaniei a devenit si mai inchisa decat fusese pana atunci. Dupa disperarea imprumuturilor din anii ‘70, a urmat disperarea platii anticipate a tuturor datoriilor externe, decisa de Ceausescu. Prin mijloace de asemenea disperate, incluzand pana si vanzari masive de produse alimentare si de aur. Rezultatul a fost vlaguirea economiei. Asa ca rezerva adunata in ‘89, de 1,8 miliarde de dolari, a fost epuizata in numai cateva luni din 1990, cand s-a produs o inversare in balanta comerciala: au scazut exporturile si au crescut importurile. Camara valutara a ramas aproape goala. In vara lui ‘92, Romania a ajuns din nou in pragul incetarii de plati. A fost un alt prag al disperarii, pe care in cele din urma Banca Nationala a reusit sa-l depaseasca printr-un efort dramatic.
Continuare miercurea viitoare
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
