Plastic – realităţi şi prejudecăţi. Cum arată traseul PET-ului de pe raftul magazinului până la tomberon, în fabricile de reciclare şi înapoi la raft?

♦ Odată cu generalizarea Sistemului Garanţie-Re­turnare (SGR) în România, tot ce înseamnă PET-uri, sticle şi doze de aluminiu în care sunt îmbuteliate băuturi va ajunge la reciclat printr-un sistem bine pus la punct şi gestionat de RetuRO, administratorul SGR. Sunt excluse doar ambalajele de lapte şi cele care depăşesc volumul de trei litri.

Circuitul plasticului în natură este una dintre cele mai intense preocupări când vine vorba de oportunitatea folosirii acestui material în viaţa de zi cu zi. Deşi plasticul în sine nu este – cel puţin nu totdeauna – o problemă, ceea ce se întâmplă cu el după ce nu mai e necesar poate deveni una. De aceea, drumul pe care îl urmează plasticul, PET-ul de pildă, din momentul în care ajunge pe raftul magazinului până când trece prin procesul de reciclare şi îşi găseşte din nou locul pe raft este esenţial pentru o economie verde precum cea în care şi România vrea să se integreze. „Economia circulară depinde de responsabilitatea tuturor celor implicaţi, de la consumatorul final la colectorii şi procesatorii de deşeuri şi până la reciclatori. Înainte de toate acestea, este foarte important şi designul ambalajului pentru a-l face potrivit pentru reciclare.

Un alt factor-cheie îl reprezintă utilizarea sau reutilizarea materialelor reciclate în noi produse“, explică Ioan Vâţ, director de vânzări la Alpla Packaging România, o companie austriacă ce activează pe piaţa ambalajelor şi a reciclării. Cadrul legal din România, adaugă el, acoperă şi aspectele legate de emisiile de carbon şi designul ambalajelor, dar şi ratele de colectare, de reciclare şi de includere a materialelor reciclate în produsele noi.

Odată cu generalizarea Sistemului Garanţie-Returnare (SGR) în România, tot ce înseamnă PET-uri, sticle şi doze de aluminiu în care sunt îmbuteliate băuturi va ajunge la reciclat printr-un sistem bine pus la punct şi gestionat de RetuRO, administratorul SGR. Sunt excluse doar ambalajele de lapte şi cele care depăşesc volumul de trei litri. „Dacă PET-ul nu este reciclat, el poate intra în compoziţia RDF (Refuse Derived Fuel), care poate fi utilizat în incineratoare pentru a produce energie, cum sunt, de exemplu, cele din fabricile de ciment“, spune Mihail Tănase, specialist comunicare pentru proiectul Harta Reciclării. În cazul în care PET-ul este reciclat, el se transformă în fulgi, care pot fi apoi utilizaţi în mai multe aplicaţii, precum producţia de preforme, producţia de fibre sintetice, producţie de film/ folie PET sau de bandă pentru legare.

Mai departe, fulgii PET sunt transformaţi în granule PET, care, la rândul lor, sunt supuse unei rearanjări moleculare, care duce la creşterea vâscozităţii materialului. În acelaşi timp, sunt eliminate substanţele volatile pentru a putea atinge parametrii de calitate necesari pentru utilizarea în ambalaje destinate, de pildă, produselor alimentare.

Cei care colectează din piaţă PET-uri care nu intră sub apanajul Sistemului Garanţie-Returnare spun că tarifele practicate pentru colectarea plasticului pornesc de la 0,1 lei pe kilogram şi pot creşte, ajungând şi la 0,5 lei pe kilogram sau chiar 1 leu pe kilogram, în funcţie de valoarea economică a deşeului.