Politică

28 de dosare de cercetare pe numele parlamentarilor

10.11.2005, 19:35 13

Procurorul general al Departamentului National Anticoruptie (DNA), Daniel Morar, a declarat ieri ca institutia pe care o conduce are in lucru un numar de 25-28 de dosare primite de la Parchetul General privindu-i pe parlamentari, in aceste cazuri solutiile urmand sa se dea "cat de repede posibil".

Morar a fost audiat ieri in Comisia de abuzuri, care i-au solicitat ca dosarele care ii vizeaza pe parlamentari sa fie solutionate cat mai rapid si, eventual, fara citarea acestora. Parlamentarii spun ca citarea lor la parchet le creeaza probleme de imagine. Procurorul general le-a spus ca se vor da solutii intr-un timp rezonabil la astfel de dosare, dar a precizat ca ele au cate 50-60 de volume, iar institutia doar 120 de procurori.

Morar a afirmat ca acolo unde vor fi probe ca s-au savarsit acte de coruptie dosarele vor merge in instanta: "Majoritatea dosarelor sunt in faza de acte premergatoare si de aceea eu nu vorbesc despre ele. Nu este inceputa urmarirea penala. Se fac niste verificari, nu am dat publicitatii nici un nume".

Intrebat daca DNA va rezolva cazuri de mare coruptie pana la urmatorul raport de monitorizare al Comisiei Europene din primavara anului viitor, Daniel Morar a raspuns ca cele care se pot rezolva se vor rezolva, iar cele "care nu se vor vedea ca sunt in lucru".

Daniel Morar a precizat ca nu poate pune la dispozitia mass-media sau a deputatilor dosarele in care este inceputa urmarirea penala impotriva unor parlamentari, inainte ca rezolutia de incepere a urmaririi penale sa fie adusa la cunostinta celui interesat: "La dosarele parlamentarilor lucram cu predilectie, dar se lucreaza si pe alte dosare".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO