Politică

Alianta isi indulceste tonul fata de PUR

18.01.2005, 00:00 13

PUR va semna protocolul propus de premierul Calin Popescu Tariceanu partidelor din arcul guvernamental, dar ii mentine rezervele referitoare la intentia Aliantei D.A. de a-i schimba pe cei doi presedinti ai camerelor parlamentare.
Presedintele PUR, Dan Voiculescu declarase la inceputul lui ianuarie, cand partidul a decis sa ramana la guvernare, ca nu va semna nici un protocol pentru ca, spunea el, s-a convins ca astfel de documente se incalca de fiecare data.
Ieri, purtatorul de cuvant al PUR, Bogdan Pitigoi, a declarat ca presedintele umanist s-a referit atunci la un protocol politic, in vreme ce documentul care ar urma sa fie semnat este unul tehnic, menit sa rezolve eventualele probleme care ar putea sa apara intre partide.
El a spus insa ca PUR nu a renuntat la ideea de a-i sustine, in continuare pe presedintii celor doua camere. In plan local, PUR a stabilit deja sa lase propriilor consilieri decizia de a colabora cu cine doresc, iar aici nu a intervenit nici o schimbare, a declarat Pitigoi.
Alianta PNL-PD par sa fi renuntat, cel putin deocamdata, sa mai ceara PUR sa rupa colaborarea in teritoriu cu PSD si sa participe la schimbarea presedintilor celor doua camere, Nicolae Vacaroiu si Adrian Nastase.
Vicepresedintele PD, Radu Berceanu a declarat ieri ca protocolul nu se va referi la cele doua probleme. Va stabili ca fortele din cadrul arcului guvernamenal vor colabora, pe viitor, pe toate planurile - local, parlamentar si guvernamental - dar nu va forta PUR sa renunte la colaborarea cu PSD in consiliile judetene - sunt cateva astfel de cazuri.
Berceanu spune ca alta era situatia dupa alegerile locale, cand in cateva judete, PSD a forma majoritati in consiliile judetene cu ajutorul PUR: "Nu e nici o problema, ce a fost atunci este un dat, nu mai putem da timpul inapoi. Problema mea nu e ca PUR a votat cu PSD si PRM pentru presedintii celor doua camere, aia a fost atunci. Dar acum ei trebuie sa faca parte din arcul guvernamental, de sus pana jos. Iar daca la un moment dat - peste un an, doi, poate niciodata - se vor intruni conditiile unei majoritati care sa faca posibila schimbarea celor doi presedinti de camere, PUR trebuie sa fie alaturi de noi. Este o situatie pentru viitor".
In ceea ce priveste administratia locala, nu va fi vorba de a porni proceduri pentru schimbarea oamenilor PSD de la sefia consiliilor judetene si de formarea altor majoritati. Acest lucru se va intampla doar "acolo unde este posibil", spune Berceanu.
Berceanu spune ca umanistii isi vor da ei singuri seama ca trebuie sa colaboreze cu Alianta si in teritoriu. El imagineaza un posibil conflict intre un prefect - reprezentantul guvernului din care face parte si PUR - si un consiliul local, dominat de PSD si PUR.
"Cum se vor situa consilierii PUR daca prefectul ataca in contencios o hotarare ilegala a consiliului? Vor fi de partea guvernului, prin reprezentantul sau, sau a PSD?" Astfel de lucruri va lamuri protocolul", spune liderul PD.
 Berceanu a declarat ca protocolul nu va avea un termen - Tariceanu anuntase ca va fi valabil un an - ci va fi valabil pe o perioada nedeterminata, oricare dintre semnatarii care vor sa-l denunte putand sa o faca cand vor dori.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO