Politică

Alianta prefera opozitia decat un guvern de uniune nationala

23.11.2004, 00:00 7

Liderii Aliantei PNL-PD au respins ieri ideea formarii, dupa alegeri, a unui guvern de uniune nationala si au respins, de asemenea, ipoteza unei colaborari institutionalizate cu PSD.
Candidatul Aliantei PNL-PD la Presedintie Traian Basescu a declarat in cadrul unei dezbateri organizate de Clubul Roman de Presa, ca respinge categoric ideea unui guvern de uniune nationala, iar daca se va ajunge la aceasta solutie, PD va ramane in opozitie.
La randul sau, presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, a dat asigurari ca atat timp cat el va conduce formatiunea liberala, acest partid nu va face nici o intelegere cu PSD.
"Nu doar PNL nu va participa la un guvern de uniune nationala alaturi de PSD, ci intreaga Alianta D.A. va respinge o asemenea ipoteza", a mentionat Tariceanu, referindu-se la dezbaterile din ultimele zile pe aceasta tema.
Ideea unui guvern la care sa participe si oameni din PNL si PD este o tema reluata de mai multe ori de unii dintre liderii PSD. Pe rand, Octav Cozmanca, Gabriel Oprea sau Adrian Severin au propus diferite formule pentru un guvern cu participarea unor oameni din PNL sau PD, ipoteze respinse de Alianta.
"Nu vom guverna cu PSD in acelasi timp", a motivat ieri Basescu aceasta optiune, considerand ca nici chiar obiectivul integrarii in UE nu este o situatie care ar justifica o asemenea alaturare.
Basescu a declarat ca ramanerea in opozitie a PD intr-o asemenea situatie nu ar insemna ruperea Aliantei PNL-PD, avand in vedere ca protocolul formatiunii prevede o atare situatie. "Avem un protocol care ne mentine in obligatia, unii fata de altii, de a ramane in opozitie. Daca totusi se vor gasi politicieni care sa sustina necesitatea unui astfel de guvern, PD va ramane in opozitie", a completat liderul democrat.
Conform lui Basescu, guvernele de uniune nationala trebuie facute "doar in situatie de razboi, cand singurul obiectiv este pastrarea idependentei", iar in cazul in care dupa alegerile din noiembrie se va ajunge la aceasta solutie, PD nu va face parte din acest viitor executiv, raminind in opozitie.
De asemenea, Basescu a exclus si ideea unui premier tehnocrat in cazul in care Alianta va castiga alegerile generale. Potrivit lui Basescu, desemnarea unui premier tehnocrat "ar fi o eroare".
"Theodor Stolojan a avut o misiune imposibila, pe care a dus-o extraordinar de bine la capat, dar vremea tehnocratilor in politica romaneasca la varf a trecut", a aratat Basescu.
Liderul democrat a mai spus, pe aceasta tema, sambata, la Cluj, ca un guvern de uniune nationala este "visul de aur" al lui Ion Iliescu.
"PSD trebuie sa treaca in opozitie, sa raspunda de jaful national", a completat Basescu. iulian.anghel@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO