Politică

Antonescu: Sper să fac mai mult pentru rolul, demnitatea şi calitatea Parlamentului

Autor: Eliana Radulescu

03.07.2012, 18:39 71

"Este o demnitate foarte importantă. De peste 20 de ani fac politică cu câteva principii ferme, printre care rolul, demnitatea, calitatea Parlamentului într-o democraţie. Sper ca în această calitate să fac, împreună cu colegii mei, ceva mai mult pentru asemenea deziderate", a spus Antonescu.

Întrebat care va fi prima măsură pe care o va lua, el a răspuns: "Deocamdată, până la apariţia în Monitorul Oficial, nu am pe deplin această calitate. Imediat cum o voi avea, o să ne întâlnim, o să vorbim mai pe larg şi o să vă vorbesc inclusiv despre aceste lucruri".

Referitor la alegerea sa în această funcţie, Crin Antonescu a afirmat că "este o situaţie politică foarte fluidă, o dinamică accelerată".

El a făcut aceste declaraţii după ce a ieşit de la şedinţa Biroului permanent al Senatului, care a urmat şedinţei de plen.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost ales, marţi, în funcţia de preşedinte al Senatului.

Antonescu a fost ales cu 73 de voturi "pentru", iar un vot a fost anulat.

Votul a fost secret, pe buletine.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels