Politică

Băsescu: Soluţia privind indemnizaţia şi concediul pentru mame este bună, împacă toate opţiunile

Băsescu: Soluţia privind indemnizaţia şi concediul pentru mame este bună, împacă toate opţiunile

Autor: Mediafax

09.12.2010, 10:07 20

Preşedintele Traian Băsescu a apreciat, miercuri seară, la TVR,că soluţia Guvernului privind indemnizaţia şi concediul pentrucreşterea copilului este bună, pentru că previnedeprofesionalizarea şi împacă toate opţiunile posibile.

Băsescu a menţionat că soluţia Guvernului este una bună.

"În primul rând, are o variantă dinamică, cea care iniţial afost prevăzută de Guvern, adică poţi să stai acasă doi ani înurmătoarele condiţii: indemnizaţie, în primul an, de la 600 minimumpână la 3.400 de lei şi nimic începând din luna a 13-a, altfelspus, concediu fără plată. În acelaşi timp, această variantădinamică spune că dacă în primele 12 luni mama decide să meargăsă-şi reia activitatea, mai primeşte până la sfârşitul celor 24 deluni 500 de lei adiţional la salariul pe care îl primeşte", aadăugat preşedintele, apreciind că este vorba despre "o variantăcare stimulează întoarcerea în câmpul muncii a mamei şi previnedeprofesionalizarea". Citiţi mai mult despre indemnizaţia şi concediul pentrumame pe www.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO