Politică

Candidatul liberal la Primaria Capitalei: Intre PNL si PSD exista o prapastie doctrinara

Candidatul liberal la Primaria Capitalei: Intre PNL si PSD exista o prapastie doctrinara

Ludovic Orban ii va reprezenta pe liberali in confruntarea pentru Primaria Capitalei

25.03.2008, 20:32 19

Vicepresedintele liberal Ludovic Orban, validat ieri de conducerea partidului drept candidat la Primaria Generala a Capitalei, sustine ca o alianta cu PSD este imposibila din cauza "prapastiei doctrinare" care separa cele doua formatiuni.
Declaratia lui Orban survine unor intalniri intre conducerile PSD si PNL nefructificate deocamdata in vreun acord preelectoral sau postelectoral (este vorba despre alegerile locale din iunie).
Ce spune insa Orban? "Resping categoric orice speculatii legate de o posibila alianta cu PSD. Intre PNL si PSD exista aproape o prapastie doctrinara. PNL merge pe propriile picioare, pe propriile puteri. Nu facem apel la nici o forta politica sa ne dea o mana de ajutor".
Declaratia candidatului PNL la Primaria Generala trebuie luata cu rezerve, intrucat Orban admite ca vorbeste doar in nume propriu. Intrebat daca aceasta este vocea PNL, Orban a spus ca este vocea sa, dar
si-a exprimat convingerea ca aceste declaratii reprezinta si vocea PNL.
Intrebat daca a mai existat vreo intalnire secreta dintre PNL si PSD (au fost cel putin doua in ultimele doua saptamani), Ludovic Orban le-a spus ziaristilor sa nu-l mai intrebe de astfel de intalniri, adaugand ca a declarat public ca nu a participat la nicio astfel de intrevedere.
"PNL este un partid de centru-dreapta care respecta proprietatea, respecta libertatea oamenilor si drepturile individuale, in timp ce PSD si PD-L (partidul proprezidential - n.n.), de-a lungul ultimilor 18 ani, au demonstrat contrariul (?!)", a spus Orban.
Intrebat cum se vor face aliantele in teritoriu, liderul PNL a sustinut ca "singurul criteriu de colaborare cu o formatiune politica sau alta este masura in care programele de dezvoltare locala prezentate de candidatii PNL vor primi sprijinul altor partide politice".
El a mai spus ca in plan local exista personalitati cu care se poate colabora, iar de la judet la judet exista formatiuni politice cu care se poate colabora.
Despre o colaborare cu un alt partid a vorbit ieri si presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, foarte activ in ultima vreme in viata politica. El a afirmat ca nu se va face nicio alianta preelectorala intre social-democrati si liberali.
Intrebat daca liderii PSD si PNL se vor mai intalni pentru a discuta posibilitatea unei intelegeri sau aliante electorale, Iliescu a raspuns: "Nu va fi niciodata alianta preelectorala cu PNL. Dar asta nu inseamna ca nu putem creiona eventuale posibile aliante dupa alegeri cu un partid sau altul".
Este insa posibila o alianta cu PD-L? "Cu PD-L, nici vorba!", raspunde Ion Iliescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO