Politică

CE pledeaza pentru deschiderea pietei muncii pentru romani

29.09.2006, 20:17 12

Comisia Europeana (CE) a pledat din nou ieri pentru deschiderea pietei europene a muncii fara a condamna insa dorinta Marii Britanii si a Irlandei de a limita afluxul de imigranti romani si bulgari dupa aderarea celor doua noi state. "Potrivit indicatiilor pe care le-am primit din Marea Britanie si Irlanda, se pare ca aceste doua state vor restrictiona" libera circulatie a romanilor si bulgarilor, a afirmat comisarul european pentru munca, Vladimir Spidla, notand ca Londra si Dublinul au acest drept. Spidla si-a mai manifestat speranta ca aceasta schimbare a politicii britanicilor si irlandezilor nu va avea drept efect antrenarea altor state membre in acest curent, subliniind ca libertatea de circulatie a fortei de munca este "benefica pentru economii si cetateni". Spidla a precizat ca, in prezent, nu detine decat "cateva indicatii" privind atitudinea pe care o vor adopta celelalte state membre fata de Romania si Bulgaria in urma aderarii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO