Politică

Cererea DNA de urmărire penală a deputatului Eugen Bejinariu, amânată a doua oară din lipsă de cvorum

Cererea DNA de urmărire penală a deputatului Eugen...

Autor: Liviu Dadacus

05.12.2016, 15:47 41

Este a doua oară când plenul Camerei Deputaţilor nu se reuneşte în cvorum de lucru pentru a se pronunţa prin vot asupra cererii Justiţiei în cazul lui Bejinariu, aceasta fiind, practic, ultima şedinţă a actualei legislaturi. Şedinţa a durat mai puţin de cinci minute.

"Este deplorabil că suntem atât de puţini. Este ultima şedinţă a acualei legislaturi. Ar fi trebuit să dovedim responsabilitate, să venim la serviciu, să ne facem treaba de deputaţi pentru care am fost aleşi. Din nefericire, iată, suntem doar 50-60", a spus deputatul independent Remus Cernea, de la tribuna Camerei.

El i-a acuzat e unii deputaţi că au venit la Parlament doar pentru a-şi ridica suma forfetară.

"În parcare este plin de maşini şi am văzut foarte mulţi colegi care au venit. Probabil se dă suma forfetară, au venit să ridice suma forfetară iar apoi au plecat. Am văzut mulţi colegi plecând, neintrând în sala de plen, iar alţii probabil că sunt în campanie cerându-le cetăţenilor votul pentru un nou mandat în care să lipsească", a spus Cernea.

"Daţi-mi voie să fac un ultim selfie la această şedinţă, un selfie istoric, cu sala de plen goală", a spus deputatul independent, făcând căteva fotografii cu telefonul.

Liderul grupului UDMR, Mate Andras Levente, le-a luat apărarea deputaţilor care lipseau.

"Se cunoaşte că în campanie mulţi colegi lucrează în teritoriu. Ăsta e rolul oamenilor politici, de a strînge voturi în campanie. Eu nu pot să spun că sunt vinovaţi cei care nu au venit, nu e corect acum să ne certăm între noi pentru că unii lipsesc", a spus Mate Andras Levente.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a închis şedinţa de plen, precizând că în plen se află doar 64 de deputaţi.

"Mulţumesc pentru întreaga activitate. Celor care candidează – mult succes în alegeri, celor care nu – mult succes în activitatea cotidiană. Daţi-mi voie să fiu bucuros că am fost coleg cu dumneavoastră în acest mandat de patru ani. Să vă dea Dumnezeu sănătate!", a conchis Iordache.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO