Politică

Codul de procedura civila intra in dezbaterea Parlamentului

29.09.2008, 21:13 25

Ministrul justitiei, Catalin Predoiu, a anuntat ieri ca au fost incheiate lucrarile comisiei pentru elaborarea noului Cod de procedura civila si ca sunt redactate documentele pentru inaintarea acestuia Camerei Deputatilor. Proiectul prevede, printre altele, scurtarea duratei proceselor civile, evitarea exercitarii unor actiuni abuzive, nejustificate, care aduc prejudicii persoanelor si crearea unei practici judiciare unitare. De asemenea mai vizeaza procedurile referitoare la recuzare, stramutare, exceptiile de necompetenta, citarea si comunicarea actelor de procedura. Referitor la recuzare, proiectul Codului prevede ca numai judecatorii care fac parte din complet sa poata fi recuzati, motivele fiind expres si limitativ prevazute de lege. De asemenea, recuzarea nu va intrerupe cursul judecatii. In ceea ce priveste cererile de stramutare, proiectul Cpc prevede ca acestea sa se faca numai pentru motive de ordine publica si banuiala legitima. Referitor la judecata, pentru a evita introducerea unor cereri vadit neintemeiate, cererea de chemare in judecata va fi supusa unui control privind conditiile de fond si de forma prevazute de lege. De asemenea, referitor la etapele judecatii, cercetarea va avea loc, de regula, in sala de consiliu, in timp ce dezbaterea va fi in sedinta publica. Proiectul mai prevede regula expresa a continuitatii membrilor completului. Noul Cod de procedura civila, prezentat de fostul ministru Chiuariu, simplifica procedura divortului prin acordul partilor, astfel ca instantele vor fi degrevate de astfel de procese, iar Serviciile de stare civila vor consemna separarea cuplului.

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO