Politică

Cum au ajuns diplome cu antetul Ministerului Educatiei la "neacreditati"

Cum au ajuns diplome cu antetul Ministerului Educatiei la "neacreditati"
22.07.2009, 00:00 251

In scandalul Universitatii Spiru Haret, dincolo de culpa in care s-ar afla institutia de invatamant, o mare parte din vina pentru eliberarea unor diplome celor care au finalizat studii la specializari neacreditate o are Ministerul Educatiei care nu a controlat modul in care au fost emise aceste documente.

Ministrul educatiei, Ecaterina Andronescu (PSD), a anuntat ieri partidul ca nu a fost finalizat controlul la Universitatea "Spiru Haret", astfel incat o concluzie va fi trasa doar in momentul finalizarii acestuia.

Duminica seara, PSD i-a transmis ministrului sa gaseasca o solutie (pana ieri), astfel incat diplomele acordate la "Spiru Haret" pentru specializari neacreditate sa nu fie declarate nule, iar absolventii sa nu fie obligati sa-si dea din nou examenele de licenta, cum a anuntat Andronescu ca va proceda. Ar fi vorba, potrivit ministrului, de 100.000 de diplome.

Inca nu sunt lamurite pana la capat de catre ministerul de resort aspectele legate de eliberarea diplomelor care, avand antetul ministerului, ajungeau la "Universitatea Spiru Haret", acreditata ca institutie, care folosea insa aceste diplome si pentru specializari neacre-ditate.

Practic, Ministerul Educatiei nu a tinut seama, de-a lungul anilor, de rapoartele ARACIS (Agentia Nationala pentru Asigurarea Calitatii in Invatamantul Superior) care da acreditarile, ci transmitea unei societati comerciale, Romdidac S.A., cu care are contract, modelul de diplome ce trebuie tiparite. Atat. Romdidac S.A., la randul sau, primea de la universitati un numar de cereri de diplome, elibera volumul de formulare de diplome cerut, verificand in Monitorul Oficial daca universitatea respectiva este acreditata, dar nu si daca toate specializarile pentru care erau eliberate acele diplome erau sau nu acreditate. Asa s-a ajuns ca diplome cu antetul ministerului sa ajunga la absolventi care au finalizat domenii de studii neacreditate de ARACIS.

"Pana in acest an, universitatile ne dadeau comanda de cate formulare de diplome aveau nevoie. Grija noastra era ca aceste formu-lare sa ajunga la universitatile acreditate si sa aiba ele-mente de siguranta, pentru a nu fi contrafacute", a precizat Niculae Bol-boasa, directorul general al companiei Romdidac.

Incepand cu acest an, Ministerul Educatiei este cel care comanda numarul de formulare de diplome pe care Romdidac le poate elibera fiecarei universitati in parte.

"Nu pot sa spun de ce in perioada 2004-2008 s-au eliberat formulare de diplome fara ca Ministerul Educatiei sa aiba un control. In acest an cerem universitatilor sa ne solicite numarul de diplome de care au nevoie din doua motive: verificam daca numarul nu este excesiv de mare si daca specializarile sunt acreditate", a declarat Gabriel Ispas, seful corpului de control din Ministerul Educatiei.

 

Geoana a gasit vinovatii: Miclea, Hardau, Adomnitei

Presedintele PSD Mircea Geoana a spus ieri ca Ecaterina Andronescu se bucura de intregul sau sprijin (s-a speculat ca ea va fi demisa), opinand ca responsabili de situatia privind diplomele de la Spiru Haret sunt fostii ministri de resort Mircea Miclea, Mihail Hardau si Cristian Adomnitei. Acestia au fost ministri ai educatiei intre 2004-2008, cand numarul de studenti la "Spiru Haret" s-a triplat - de la 108.000 la 311.000.

Potrivit liderului PSD, solutia care va fi propusa va trebui sa nu ii afecteze pe studentii acestei universitati si pe parintii acestora. Geoana afirma ca diplomele celor care au absolvit "Universitatea Spiru Haret" ar trebui sa fie considerate valide, cu exceptia unor cazuri clare in care se dovedeste ca s-a incalcat legea.

PSD, care se teme ca va plati un pret electoral pentru acest scandal, doreste ca studentii care au absolvit si au confirmate studiile de o diploma valabila, recunoscuta de Ministerul Educatiei si cu antetul acestuia, sa nu aiba niciun fel de probleme.

 

Basescu: Guvernul sa ia taurul de coarne

Presedintele Traian Basescu a declarat ieri ca spera ca Guvernul sa ia "taurul de coarne" in interiorul coalitiei in legatura cu acest subiect.

Basescu a spus ca el a emis frecvent avertismente despre ceea ce in prezent se vede in legatura cu subiectul "Spiru Haret".

"Eu am foarte multe solutii, dar inainte de a ma pronunta eu cu privire la solutii, v-as aduce aminte cateva re-pere. Aduceti-va aminte ca am infiintat o comisie prezidentiala pentru a da solutiile de modernizare a sistemului de educatie. Aduceti-va aminte ca am vor-bit despre eliberarea de diplome pe banda si ca am creat structuri de eliberare a diplomelor de absolvire, de masterat, de doctorate in tot sistemul nostru de educatie universitara si, atentie, nu este scutit de aceste aprecieri sistemul de educatie de stat. Cine incearca sa impinga aceste fenomene numai catre sistemul privat este in eroare", a spus Basescu.

 

Unde sunt absolventii de la Spiru Haret?

In cadrul Primariei sectorului 6, in care 171 de angajati au studii superioare, aproape 8% au diplome de licenta de la "Spiru Haret". Din cei 171 de angajati licentiati, 50 au absolvit universitati private, iar 13 au diplome la "Spiru Haret", potrivit Primariei sectorului 6.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO