Politică

Gigi Becali ocheşte poziţia de vârf în PNL, dacă Antonescu e ales preşedintele României. "Dacă rămâne pe mâna lui Tăriceanu se alege praful"

Gigi Becali ocheşte poziţia de vârf în PNL, dacă...

Autor: Gândul

18.12.2012, 14:47 695

Noul deputat PNL Gigi Becali a declarat, marţi, pe holurile Parlamentului, că ţinta sa este ca el să fie preşedintele PNL, iar Crin Antonescu preşedintele ţării, arătând că atunci când Antonescu va pleca la Cotroceni partidul nu trebuie să rămână pe mâna lui Tăriceanu, pentru că se alege praful.

"Cu timpul voi urca câte o treaptă, câte o treaptă, până când... Ţinta mea este Antonescu preşedinte, eu preşedinte PNL. În 2014 semnez eu, eu fac guverne, eu fac... Asta este ţinta mea", a spus Becali.

El a spus că Antonescu trebuie să îi spună şi să îl roage să aibă grijă de partid.

"El (Antonescu - n.r.) trebuie să zică el: «Te rog», să zică el: «Eu plec, ai grijă, îţi las un bun de care să ai grijă cu sfinţenie, pentru că PNL trebuie să rămână pe o mână puternică, pentru că dacă rămâne pe mâna lui Tăriceanu se alege praful de PNL»", a adăugat Becali.

El a spus că, dacă în timp nu va primi funcţia de vicepreşedinte PNL, el nu va rămâne simplu membru.

"Dacă nu-mi dau funcţia de vicepreşedinte, bine, uşor, uşor, de ce să stau simplu membru? Nu. Becali simplu membru?", a adăugat Becali.

El a spus că este singurul om din Parlament cu dublă funcţie - deputat naţional şi europarlamentar.

"Sunt singurul om cu dublă funcţie: deputat naţional şi european. Mai e vreunul aici? La ora asta am dublă funcţie", a mai spus Becali.

El a arătat că, până va depune jurământul, se poate comporta ca înainte, dar după jurământ va trebui să aibă un "alt comportament", spunând că el este "omul care intră în canoanele funcţiei şi în canoanele instituţiei".

Întrebat dacă ar vrea să fie ministru, el a răspuns că nu vrea să fie prim-ministru şi nici ministru.

"Eu nu vreau să fiu prim-ministru. Nu vreau pentru că, fac şi eu ca Geoană, nu îmi place să fiu nominalizat, ci să nomnalizez. Vreau să conduc generali, nu să conduc general. La Preşedinţie nu am să candidez pentru că canidează domnul Antonescu. Ca ministru nu prea îmi stă bine să fiu supusul domnului Ponta. Măcar aici vreau să fiu numărul 1 soldat", a mai precizat Becali.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO