Politică

Guvernul, in fata primului test electoral de la instalarea in functie

Guvernul, in fata primului test electoral de la instalarea in functie

Click pentru imaginea marita

23.11.2007, 18:20 10

Despre guvernarea PSD din vremea lui Adrian Nastase s-a spus, la momentul respectiv, ca a fost cea mai buna din vremea postrevolutionara, datorita performantelor sale. Dar pe aceasta performanta PSD a ajuns in opozitie. Care este bilantul actualului Guvern si in functie de ce se orienteaza electoratul cand alege?
PNL - principalul partid la guvernare - nu este creditat in sondajele de opinie pentru alegerile europene de duminica cu prima sansa. Isi va trimite reprezentanti in Parlamentul European, fara discutie, dar nu va iesi in frunte, ci probabil pe locul al doilea sau al treilea, dupa cum arata sondajele.
In functie de ce anume este determinat un alegator sa voteze un partid sau altul? Analistul politic Stelian Tanase crede ca rezultatul de duminica poate fi distorsionat intrucat exista multa confuzie datorita suprapunerii alegerilor europene cu referendumul convocat de seful statului pentru votul uninominal.
"Daca o iei strict contabil, acest guvern este unul performant si administrativ si politic. Dar exista multa confuzie. La referendumul din primavara lucrurile au fost clare, se vota pentru demiterea sau nu a presedintelui, au iesit noua milioane de oameni la vot si 75% dintre ei au votat in favoarea lui Traian Basescu. Limpede. Acum se voteaza pentru UE, se vorbeste de fonduri europene, se vorbeste de uninominal. Aceasta confuzie se va vedea in prezenta redusa la vot", afirma Tanase.
Daca Stelian Tanase vede partea plina a paharului Cristian Parvan, director executiv al Asociatiei Oamenilor de Afaceri (AOAR), crede ca nu ar fi rau ca guvernul, oricare ar fi el, sa-si mai ia din cand in cand vreo sase luni de vacanta. "Nu as pune cresterea economica din ultimii ani neaparat pe seama performantelor guvernarii. Sa nu uitam ca 72% din PIB vin din mediul privat. Si tot 72% din ce exporta Romania reprezinta export facut de firme cu capital strain. Boomul din constructii arata ca economia se misca. Ea s-a rupt de mediul politic. Uneori Guvernul mai mult a incurcat mediul de afaceri, de pilda cand a modificat legea societatilor comerciale in 2006 pentru ca apoi sa o remodifice in proportie de 30% sase luni mai tarziu. Nu ar fi rau ca Guvernul sa-si ia o vacanta cand se gandeste la astfel de lucruri", crede Parvan. El mai aminteste ca, desi de multa vreme a fost promisa o noua lege a investitiilor, aceasta nu exista inca.
Bilantul actualei guvernari la aproape trei ani de mandat are si plusurile, si minusurile lui. (Vorbim de actuala guvernare pentru ca, desi Guvernul Tariceanu a suferit modificari prin eliminarea PD din Guvern, linia strategica nu s-a schimbat si se guverneaza dupa programul pus la punct la inchegarea Aliantei PNL-PD.) Cota unica a lasat mai multi bani in economie. Integrarea europeana (care este datorata totusi si guvernarilor anterioare) incepe sa-si arate beneficiile si lucrurile vor evolua cand vor incepe sa vina si fondurile structurale.
Fiscalitatea in domeniul contributiilor sociale, la angajator, a scazut usor (de la 22,5% in 2005 la 19,5% in 2007), iar promisiunea este ca acest lucru va continua. De asemenea Guvernul a majorat recent cu 45% pensiile (cresterea pensiilor a fost o promisiune de campanie a Aliantei D.A.), insa acest lucru s-a produs la presiunea PSD. Rezultatele, bune sau rele, se vor vedea in viitor intrucat economistii cred ca aceasa crestere nu este sustenabila.
Pe partea de integrare europeana, Comisia de la Bruxelles a aprobat programele operationale prin intermediul carora vor intra fondurile europene, dar mai ramane o problema, cea a agriculturii, unde nu sunt puse la punct sistemele de control al fondurilor directe. Totusi, dupa un an de zile de discutii, Romania nu are o strategie postaderare, desi s-ar putea spune ca se poate si fara ea devreme ce exista Planul National de Referinta care detaliaza dezvoltarea viitoare a Romaniei.
Educatia va primi foarte probabil, in bugetul pentru 2008, 6% din PIB, aceasta fiind la randu-i o promisiune facuta in campania electorala trecuta.
Desi cu intarziere, Fondul Proprietatea, care ii va despagubi pe oamenii carora li s-au confiscat averile in vremea comunismului, a inceput sa functioneze.
In domeniul privatizarilor, vanzarea BCR este de departe cel mai mare succes. Insuccesul, cel putin deocamdata, este privatizarea Automobile Craiova blocata de Comisia Europeana intrucat administratia de la Bucuresti nu a notificat in prealabil Bruxellesul in privinta tranzactiei cu Ford.
Exista puncte promise in campania electorala care nu au fost duse la indeplinire. Principalul punct este descentralizarea administrativa. Exista o serie de legi noi care au fost adoptate, dar care nu au fost puse in practica intrucat nu exista norme de aplicare. Fostul ministru Vasile Blaga (PD) a admis in trecut ca exista multe reticente fata de aceasta descentralizare, iar actualul ministru Cristian David (PNL) a opinat ca reforma va incepe pe undeva prin 2009, pentru ca acum nu se poate intrucat vor urma o serie intreaga de campanii electorale. Prima dintre aceste campanii se incheie astazi, iar votul pentru euroalegeri va avea loc duminica.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO