Politică

ICCJ da dreptate Guvernului, data alegerilor ramane o incertitudine

11.11.2008, 17:58 14

Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a respins ieri cererea Partidului Romania Mare (PRM) de suspendare a Hotararii de Guvern privind delimitarea colegiilor uninominale pentru alegerile parlamentare, dar o sesizare de neconstitutionalitate a acestei hotarari se afla la Curtea Constitutionala, lucru ce pastreaza incertitudinea asupra datei alegerilor legislative. PRM a contestat la instanta suprema decizia Curtii de Apel Bucuresti din 25 septembrie prin care s-a respins cererea partidului de suspendare a HG 802/2008 privind delimitarea colegiilor uninominale pentru alegerea Camerei Deputatilor si Senatului. Astfel, PRM a cerut in instanta anularea, respectiv suspendarea aplicarii HG privind trasarea colegiilor uninominale pe motiv ca patru dintre colegii au fost trasate de guvern si nu de o comisie speciala a Parlamentului, asa cum stipula legea. Dosarul a ajuns la ICCJ, care a respins solicitarea PRM. Cauza este acum la Curtea Constitutionala, care, daca spune ca ordonanta este neconstitutionala, atunci, foarte probabil, alegerile din 30 noiembrie vor fi amanate.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO