Politică

Iliescu: Criza se manifesta prin fenomene globale

21.05.2009, 21:37 30

Fostul presedinte Ion Iliescu a declarat, ieri, la Forum Invest, ca problema principala a rezolvarii crizei financiare si economice consta in faptul ca aceasta se manifesta prin fenomene globale, in timp ce institutiile chemate sa o gestioneze sunt nationale. Iliescu a transmis aceasta opinie si laureatului premiului Nobel pentru economie Joseph Stiglitz, prezent la eveniment. "Problema este ca fenomenele sunt globale, iar institutiile sunt nationale. Nu exista institutie la nivel global. FMI nu are asemenea posibilitati. Nu exista o asemenea institutie", a spus Iliescu. El a a aratat ca economia mondiala s-a globalizat, piata devenind globala si a precizat ca, in ultimii 20 de ani, s-au traversat doua fenomene extreme, prin trecerea de la sistemul centralizat la cel descentralizat, iar acum se asista la un fel de revenire la apelul la stat. "Acum 20 de ani s-a prabusit un sistem care a ignorat piata si a incercat sa o substituie cu actiunea birocratiei de stat, care s-a prabusit. Acum asistam la al doilea proces la fel de semnificativ: esecul teoriilor care vorbeau despre libera desfasurare a pietei, despre faptul ca piata rezolva totul, invocand lipsa oricaror reglementari, interventii si control din partea factorilor institutionali ai statului. Acum se revine: cei care contestau statul au apelat la stat ca sa salveze bancile, care au creat aceasta criza", a spus Iliescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO