Politică

In lipsa de solutii pentru locale, PSD ii recupereaza pe cei exclusi

22.04.2004, 00:00 18



Deputatul Mihai Bar, exclus din PSD in toamna lui 2002 va candida din partea acestui partid pentru fotoliul de primar al municipiului Oradea. Fost presedinte al PSD Bihor, Bar a fost exclus din partid in urma unui conflict public cu fostul prefect Florian Serac, succesor al sau la conducerea filialei Bihor. Serac a cazut in dizgratie si a fost inlocuit din toate functiile la inceputul lui aprilie, fiind si in atentia PNA, pentru presupuse afaceri ilegale cu terenuri.



Bar a spus ieri ca a fost chemat la delegatia permanenta a PSD (for restrand de conducere care autorizase excluderea sa) si i s-a trasat sarcina sa castige primaria din Oradea. Intrucat oponentii sai, in frunte cu Serac au fost indepartati Bar conidera ca "situatia a intrat in normal". si ca el nu s-a simtit niciodata exclus din partid.



La excludere, el fusese acuzat, alaturi de alti deputati ca a sifonat imaginea partidului, prin acuzatiile de coruptie pe care le-au adus unor lideri locali. Numirea lui Bar este surprinzatoare intrucat PSD anuntase deja candidatul pentru Oradea in persoana universitarului Ioan Mang. S-a apreciat ulterior ca acesta nu are prea multe sanse si s-a decis recuperarea lui Bar. Miscarea pare a demonstra ca PSD nu are o nume sonore care sa dubleze garnitura consacrata de lideri locali - multi dintre ei aflati in centul unor scandaluri legate de cheltuirea unor fonduri publice. Acesta pare motivul pentru care PSD ezita sa anunte numele candidatilor fie pentru primarii sau consilii locale si judetene si asteapta ca lideri cu probleme, unii aflati in atentia PNA, sa limpezeasca situatia. Cateva nume: Nicolae Mischie, Marian Oprisan, Bebe Ivanovici sau Marian Vanghelie, oameni nu notorietate locala dat cu imaginea sifonata. Ezitarile privind nominalizarea candidatului pentru primaria capitalei - in final a fost desemnat Bogdan Niculescu Duvaz - intaresc aceasta ipoteza.



Mihai Bara fost dat afara din partid dupa ce in toamna lui 2002 a pierdut sefia filialei PSD Bihor in favoarea fostului prefect Florian Serac. El l-a acuzat atunci pe Serac ca are relatii cu Adrian Tarau fiul al fostului prefect PSD care era cercetat pe atunci pentru contrabanda cu petrol. Adrian Tarau a fugit din tara. Bar a spus ca inaintea alegerilor din 2000 Serac i-a propus lui Adrian Tarau sa-i asigure un loc eligibile pe listele Camerei Deputatilor in schimbul sumei de 1,5 miliarde de lei. Filiala l-a exclus, iar conducerea centrala a acceptat in cadrul unui Consiliu National eliminarea lui Bar. "Astazi mafia m-a invins". s-a lamentat Bar. Nu a fost singurul dat afara la acel Consiliu National. Alti doi deputati PSD care erau in conflict cu filialele au fost eliminati. Dorel Zavoianu de la Arad a fost exclus dupa ce a intrat in conflict cu presedintele Consiliului judetan, senatorul PSD Avram Craciun. Zavoianul l-a acuzat public pe Craciun ca patroneaza afaceri necurate. Petre Naidin de la Calarasi a fost si el exclus, dupa ce a intrat in conflict cu filiala si a formulat mai multe interpelari la adresa Guvernului. Naidin s-a inscris ulterior in PUR si a anuntat ca va candida din partea acestui partid pentru primaria Calarasi. Cu o luna inainte de Consiliul National din toamna lui 2002 din PSD fusese exclus deputatul Ioan Bancescu de la Suceava. Acesta il acuzase public pe presedintele organizatiei judetene, Gavril Marza si pe alti lideri locali, ca manuiesc banul public "acumuland averi fabuloase ce sfideaza saracia" (...), traiesc in palate, duc o viata de huzur si sunt corupti. (Bancescu s-a inscris in PRM.) Conducerea PSD a apreciat in momentul excluderii deputatilor ca ei nu si-au argumentat acuzatiile in cadrul organizatiilor, murdarind, prin prin iesirile lor publice, imaginea partidului.
iulian.anghel@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO