Politică

Iohannis le-a cerut ambasadorilor un plan pentru extinderea parteneriatului cu SUA, după alegeri

Iohannis le-a cerut ambasadorilor un plan pentru...

Autor: Mediafax

31.08.2016, 13:54 76

Iohannis a spus că o mare parte din răspunsurile la riscurile, ameninţările şi provocările din regiune este în aprofundarea Parteneriatului strategic cu SUA şi că aniversarea a cinci ani de la adoptarea Declaraţiei Comune de Parteneriat Strategic pentru Secolul XXI este o oportunitate pentru a reflecta cu partenerii americani pentru aprofundarea şi extinderea sa.

"Vă rog să elaboraţi un plan de lucru în acest sens, care să vizeze – în scopul pregătirii interacţiunii cu viitoarea administraţie americană – intensificarea cooperării în domeniul securitar, inclusiv în aplicarea deciziilor Summitului NATO din iulie, creşterea cooperării economice şi a investiţiilor, respectiv privind cercetarea, inovarea, educaţia şi, nu în ultimul rând, progrese palpabile privind eliminarea vizelor", le-a spus preşedintele diplomaţilor, la o întâlnire după Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.

Şeful statului a mai spus că s-au făcut paşi importanţi în dezvoltarea Parteneriatului Strategic cu SUA, mai ales la "nivelul excelent" al cooperării politice şi militare, în special prin consolidarea prezenţei americane în România şi la Marea Neagră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO