Politică

Leonard Orban a depus juramantul

23.01.2007, 19:07 9

Comisarii europeni Leonard Orban si Meglena Kuneva au depus juramantul ieri la Luxemburg, in fata presedintelui CE, Jose Manuel Barroso, si a judecatorilor Curtii Europene. Ceremonia de la Luxemburg a fost ultimul pas al formalizarii instalarii lui Leonard Orban in functia de comisar european pentru multilingvism. Meglena Kuneva a depus juramantul pentru portofoliul protectiei consumatorului. Leonard Orban a fost desemnat de Guvern, in decembrie 2006, pentru functia de comisar european din partea Romaniei, fiind confirmat, apoi, de presedintele CE, Jose Manuel Dur?o Barroso. Fostului negociator-sef cu UE si secretar de stat in Ministerul Integrarii i s-a repartizat portofoliul multilingvismului. El a fost audiat de Comisia de cultura din Parlamentul European si i s-a incredintat functia in urma votului exprimat de europarlamentari la finele anului trecut. Alaturi de Orban, ieri a depus juramantul si Meglena Kuneva, reprezentanta Bulgariei, careia i s-a incredintat portofoliul pentru protectia consumatorului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO