Politică

Liderii PSD, in dezacord in privinta duratei mandatului de presedinte al partidului

03.10.2005, 19:27 18

Durata mandatului presedintelui PSD si o presupusa intelegere intre Adrian Nastase si Ion Iliescu privind limitarea in timp a acestuia ii gaseste pe pozitii diferite pe liderii social-democrati.

Presedintele executiv al PSD Adrian Nastase nu agreeaza propunerea presedintelui Mircea Geoana privind organizarea congreselor in functie de ciclul electoral sau revenirea la un mandat al sefului partidului de patru ani - fata de doi ani cat s-a stabilit la ultimul congres din aprilie. Nastase spune ca mandatul de doi ani a fost stabilit de delegatii la congresul din aprilie, si nu reprezinta rodul unei intelegeri intre el si Ion Iliescu, asa cum afirma Geoana.

Presedintele PSD Mircea Geoana a evocat, la finele saptamanii trecute, ipoteza revenirii la un mandat de patru ani pentru presedintele PSD, argumentand ca mandatul de doi ani a fost rodul unei intelegeri dintre Nastase si Iliescu care a cazut in momentul in care cel de-al doilea a pierdut sefia partidului.

"Acest model cu congrese la doi ani de zile a fost o solutie, un compromis, intr-o ipoteza care nu s-a confirmat la congres. A fost o intelegere intre Ion Iliescu si Adrian Nastase in care un congres la doi ani de zile ar fi permis, probabil, lui Adrian Nastase sa preia sefia partidului dupa doi ani de zile in care domnul Iliescu ar fi fost ales", a spus presedintele PSD.

La congresul partidului din aprilie, Iliescu a candidat pentru functia de presedinte, iar Nastase pentru cea de presedinte executiv - un tandem pe care multi dintre membrii PSD il credeau indestructibil. Inscris pe ultima suta de metri in cursa pentru prima pozitie in partid, Geoana a castigat in fata lui Iliescu - lucru ce a constituit marea surpriza politica a primaverii.

Ion Iliescu nu a comentat afirmatiile presedintelui PSD.

Nastase a negat faptul mandatul de doi ani a fost stabilit in urma unei intelegeri in doi afirmand ca acest lucru a fost stabilit in urma acordului celor peste 1.500 de participanti la congres. Vicepresedintele PSD Mihai Tanasescu, care in preajma congresului s-a situat clar de partea aripii mai tinere din partid (Geoana si Nastase) si, fatis, impotriva lui Iliescu, a declarat ieri ca nu a existat o intelegere Nastase-Iliescu, iar decizia de stabilire a mandatului de doi ani al sefului formatiunii isi avea ratiunea in faptul ca acesti doi ani reprezinta o perioada de tranzitie pentru PSD. Geoana si-a explicat propunerea privind revenirea la un mandat de patru ani pentru presedintele PSD. Potrivit presedintelui social-democrat, daca alegerile generale vor fi organizate la termen, in 2008, Congresul PSD privind alegerea noilor structuri de conducere va fi organizat undeva in primavara lui 2007. Or, aceasta situatie ar putea sa fie contraproductiva pentru partid, tinand cont ca o astfel de competitie poate conduce la unele tensiuni si la o slabire a concentrarii pe obiectivul principal, castigarea alegerilor.

Liderul PSD a apreciat ca ar fi mai bine ca un congres sa fie organizat dupa alegerile generale, rezultatul electoral dovedind capacitatea conducerii alese. Geoana a adaugat insa ca aceste lucruri nu pot fi decise decat de congresul din 2007. Nastase a comentat ironic propunerea lui Geoana: "Putem stabili ca vom organiza congrese in functie de anii bisecti, de alegeri anticipate... Ce este clar acum e ca in congresul din aprilie s-a stabilit ca vom avea un congres o data la doi ani".



Geoana nu-l mai vede pe Nastase premier

Mircea Geoana a afirmat, la finele saptamanii, ca PSD va cauta un alt candidat pentru functia de premier daca va decide ca va veni la guvernare cu o echipa noua. "Daca vom decide ca in etapa viitoare venim cu o echipa noua, in conditiile respective va trebui sa gasim candidati de prim-ministru din partea noastra care sa fie de anvergura pe care a avut-o Adrian Nastase ca prim-ministru", a spus Geoana. El a adaugat ca Nastase a fost un prim-ministru foarte bun si ca va fi foarte greu pentru PSD sa gaseasca unul de anvergura acestuia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO