Politică

Martorul Ion Iliescu a ajuns invinuit in dosarul mineriadei din iunie ''90

10.06.2005, 19:55 22

Ion Iliescu a depasit etapa de martor in dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, fiind pus, ieri, sub invinuire de procurorii Parchetului Militar.

Ancheta mineriadei din iunie ''90 in care sunt cercetate peste 20 de persoane - intre care Ion Iliescu si Gelu Voican Voiculescu - include acuzatii grave, intre care crime impotriva umanitatii, subminarea puterii de stat si a economiei nationale si lipsirea de libertate in mod ilegal.

Potrivit unor surse judiciare, printre acuzatiile care i se aduc lui Ion Iliescu se numara cea de instigare la tratament neomenos, cercetare abuziva si arestare ilegala.

Surse din cadrul Parchetului citate de Mediafax sustin ca fostul prim-ministru Petre Roman - care avea calitate de martor in dosar - va fi si el pus sub invinuire. Pana la inchiderea editiei, Parchetul militar nu a facut nici o precizare in legatura cu Iliescu si Roman.

La mineriada au participat peste 40.000 de persoane, majoritatea mineri, adusi din Valea Jiului de Miron Cozma.

De-a lungul vremii, au existat acuzatii ca cel care i-ar fi chemat pe mineri ar fi fost chiar Ion Iliescu. Fostul sef al statului a negat, constant, aceste acuzatii. Exista inregistrari cu Ion Iliescu care le multumeste minerilor si "inginerului Cozma" pentru ca au facut "curatenie" in Piata Universitatii.

In ultimele zile de mandat prezidential - in decembrie trecut - Ion Iliescu l-a gratiat pe Miron Cozma, condamnat la 18 ani de inchisoare pentru mineriada din 1999. Iliescu a revocat decretul de gratiere in urma valurilor de proteste venite din toate partile.

Cozma a facut recurs fata de revocarea decretului de gratiere, iar sentinta va fi data saptamana viitoare de Tribunalul Craiova. Exista sanse ca Miron Cozma sa fie eliberat, el bazandu-si recursul pe precedentul ca alti detinuti - eliberati o data cu el, prin decret prezidential, si rearestati - au facut recuns si a fost pusi in libertate.

Ion Iliescu trebuia sa se prezinte ieri la audieri, la Parchetul Militar, dar nu a venit intrucat a spus ca este in convalescenta, dupa o perioada de spitalizare din cauza unor probleme pe cord. Acuzatiile i-au fost prezentate avocatului sau, Radu Ghergovan Silinescu, care a spus ca "paleta de acuzatii este foarte larga".

Avocatul a declarat ca Iliescu isi va prezenta apararea, in 10 zile, el urmand sa vina la Parchet peste doua saptamani.

Iliescu nu a recunoscut ieri ca este invinuit, declarand ca este vorba despre "un fals, o provocare si o diversiune". El a declarat ca a primit o invitatie din partea procurorului Dan Voinea - care conduce ancheta - pentru "o intalnire, ca martor, in legatura cu cercetarea ce se desfasoara la Parchet privind evenimentele din 13-15 iunie". Pana ieri, Iliescu era doar martor in acest dosar.

Iliescu s-a aratat mirat cand a fost intrebat, ieri, daca este vinovat de cele intamplate in iunie ''90. "Eu vinovat? Eu vinovat? Minerii - daca vorbim despre mineri - au venit la Bucuresti datorita vandalismelor din 13 iunie (...) Asta a creat o stare de groaza in toata tara."

Reamintim ca, in 13 iunie 1990, politistilor li s-a ordonat sa "curete Piata Universitatii" in care se desfasura protestul anticomunist care avea sa intre in istorie drept fenomenul "Piata Universitatii". Politia a intervenit cu brutalitate impotriva manifestantilor. Fostul ministru al apararii de atunci, Mihai Chitac, este trimis in judecata pentru acele evenimente si pentru moartea a patru oameni in fata Ministerului de Interne.

Minerii au venit ulterior interventiei politiei si au distrus sediul Universitatii, sediile partidelor istorice si redactiile ziarelor de opozitie.

In perioada 13-15 iunie, au fost ridicate din Piata Universitatii aproximatv 1.000 de persoane si pentru 182 dintre acestea au fost emise mandate de arestare preventiva.

Intrebat, ieri, cine ar trebui sa fie tras la raspundere, Iliescu a raspuns: "Cei care au provocat acele acte de vandalism".

Majoritatea actelor de violenta din dosarul mineriadelor s-au prescris in 1995. Unul dintre dosarele mineriadelor, care dateaza din 1997 - au existat astfel peste 100 de dosare -, a fost redeschis, la inceputul lui 2004, de procurorul general Ilie Botos, la o solicitare a Asociatiei Victimelor Mineriadelor.

Presedintele acestei asociatii, Viorel Ene, a declarat, ieri, ca punerea sub invinuire a lui Ion Iliescu reprezinta "un mic pas spre aflarea adevarului".

Clasa politica a reactionat si ea. Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat ca isi exprima speranta ca situatia va avea "exclusiv o dimensiune juridica si nu va avea, sub nici o forma, o dimensiune politica".

In schimb, vicepresedintele PSD Titus Corlatean a apreciat ca este vorba despre o "inscenare judiciara".

Iliescu a fost aparat si de liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, care considera ca invinuirea fostului sef al statului reprezinta "o tentativa de linsare morala" a acestuia. iulian.anghel@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO