Politică

Orban: Administratia stie ce are de facut pana la toamna

19.05.2006, 00:00 11

Autoritatile romane stiu foarte clar, pentru fiecare problema mentionata de CE in raport, ce au de facut pana la toamna, astfel incat Romania sa intre in UE la 1 ianuarie 2007, a declarat ieri secretarul de stat in MIE, Leonard Orban. El a precizat ca autoritatilor romane le este foarte clar ce au de facut pana in luna septembrie in toate domeniile sesizate de Comisia Europeana "Stim foarte bine ce este de facut. Din ziua in care presedintele Barroso si comisarul Olli Rehn au venit la Bucuresti, am avut deja o serie de intalniri tehnice cu reprezentanti ai CE. Aceste intalniri au rolul de a lamuri lucrurile care sunt de clarificat si de a stabili extrem de precis, pe domenii clare, obiectivele pana in septembrie", a spus Orban. El a precizat ca Romania nu va mai primi, dupa raportul din 16 mai, scrisori de avertizare sau vizite "peer-review" din partea expertilor europeni, cum s-a intamplat in prima jumatate a acestui an, raportul din octombrie urmand a fi intocmit pe baza informatiilor trimise pana la jumatatea lunii septembrie de autoritatile romane, de Delegatia CE la Bucuresti, de ONG-uri si organisme internationale. "Partea romana va trimite informatiile despre situatia si progresele Romaniei cel mai rar lunar, iar in domeniile special mentionate de CE in raportul din 16 mai chiar saptamanal. Comisia are nevoie de doua saptamani pentru a redacta raportul. Asadar, informatiile se vor referi la perioada de pana la jumatatea lunii septembrie", a precizat Orban. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO