Politică

PD-L cere conducerii Camerei sa dezbata prioritar Legea pensiilor

26.08.2008, 19:45 16

Vicepresedintele PD-L Gheorghe Barbu a cerut, ieri, conducerii Camerei Deputatilor sa dezbata, in prima saptamana a actualei sesiuni parlamentare, un act normativ privind modificarea Legii pensiilor, care prevede cresterea punctajelor pentru grupele 1 si 2 de munca. Gheorghe Barbu, fost ministru al muncii, a solicitat dezbaterea urgenta a proiectului de modificare a Legii pensiilor, pe care l-a depus personal in urma cu un an. El a aratat ca proiectul PD-L rezolva problema inechitatii pensiilor pentru cele 1,8 milioane de persoane care au lucrat in grupele 1 si 2 de munca. "Fac apel la conducerea Camerei sa introduca in prima saptamana pe ordinea de zi acest proiect de lege, sa fie pus in practica astfel incat la 1 ianuarie 2009 aceste drepturi sa poata fi achitate", a spus Barbu. Vicepresedintele PD-L a sustinut ca a existat o "oponenta a conducerii Camerei Deputatilor, pentru ca acest proiect sa nu fie introdus pe ordinea de zi in ultima saptamana a sesiunii precedente. Proiectul PD-L prevede cresterea cu 50% a punctajelor pentru cei care au lucrat in grupa 1 de munca si cu 25% pentru perioada lucrata in grupa 2 de munca.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO