Politică

PD, singur in alegerile europene

PD, singur in alegerile europene

Emil Boc, presedintele PD

30.01.2007, 19:26 6

Partidul Democrat va merge singur la alegerile pentru Parlamentul European, anuntul de ieri al presedintelui democrat Emil Boc provocand consternarea liberalilor.
Conducerea democrata a votat in unanimitate separarea de PNL la alegerile europene care vor fi orga-nizate in 13 mai si isi va definitiva la inceputul lunii februarie lista de candidaturi.
Presedintele PD a precizat ca l-a informat si pe liderul PNL, Calin Popescu-Tariceanu, cu privire la decizia PD si a spus ca premierul a avut o reactie "normala".
Insa Tariceanu a reactionat dur si a spus ca decizia democratilor "este aproape o lovitura de gratie" care "submineaza puternic" Alianta. El a acuzat presiuni de la Cotroceni pentru luarea acestei decizii.
PNL si PD functioneaza impreuna in Alianta Dreptate si Adevar din toamna lui 2003, dar protocolul incheiat intre cele doua partide nu face nicio referire la alegerile pentru Parlamentul European. Conducerea largita a PNL avea programata aseara o reuniune largita, in care urma sa discute si despre demersul PSD de suspendare a presedintelui Traian Basescu.
Liderii Partidului Democrat au insistat, ieri, dupa sedinta saptamanala a conducerii ca nu vor sa strice relatiile cu PNL-ul si ca decizia a fost determinata in mare masura de dorinta Partidului Popular European de a consolida PD-ul ca o formatiune puternica pe scena politica romaneasca. "In luarea acestei decizii, argumentul decisiv si fundamental a fost apartenenta PD la familia popular-europeana si dorinta de a consolida statutul PD ca membru cu drepturi depline al PPE si de aici si dorinta noastra de a aduce cat mai muti parlamentari in familia politica europeana", a spus Emil Boc. El a afirmat ca PPE a facut o recomandare PD de a candida separat la alegerile europene si ca popularii europeni au exprimat "dorinta" ca PD sa confirme prin vot statutul de membru al acestei familii continentale.
Decizia era asteptata de liderii PD, desi in urma cu doar o saptamana hotarasera impreuna cu liberalii ca vor comanda cercetari sociologice pentru a vedea care este cea mai buna formula de a candida la alegerile pentru PE.
Liderii erau nemultumiti de ezitarile liberalilor in a adopta o pozitie ferma fata de demersul de suspendare al presedintelui Traian Basescu si erau incurajati totodata de cota ridicata de care se bucura in sondajele de opinie.
Potrivit unui sondaj prezentat ieri liderilor partidului, PD este cel mai bine cotat partid la intentiile de vot cu 26-27%, urmat de PSD cu 19-20%, in timp ce liberalii lui Tariceanu isi disputa locul trei cu Partidul Noua Generatie al lui Gigi Becali, in jurul a 13%. In acelasi sondaj insa, democratii au primit si o avertizare: fidelii fostului consilier prezidential Theodor Stolojan, care au reusit ieri sa isi inscrie partidului la Tribunal, au smuls patru procente din zestrea democratilor si numai doua de la liberali. Ei ar putea trece pragul electoral de 5%, fara ajutorul PD, care a anuntat oricum ieri ca nu va face aliante cu nimeni, nici macar cu PLD-ul. Asadar, renuntarea si la colaborarea cu formatiunea lui Stolojan, despre care liderii PD au sugerat adeseori ca ar fi mostenitoarea legitima a jumatatii liberale din Alianta D.A. indica faptul ca PD vrea sa-si masoare puterea electorala cu un an inaintea alegerilor la termen, iar in functie de acest rezultat sa ia o decizie cu privire la formula in care va merge la scrutinele din 2008. Alegerile europene pot constitui un barometru pentru toate partidele din Romania, iar principala lupta se va duce pe partea dreapta a esichierului, acolo unde cel putin cinci partide PNL, PD, PLD, PNG si PNTCD se vor bate pe electoratul cu sensibilitati de dreapta.
La alegerile generale din 2004 PNL si PD au obtinut, dupa redistribuire, 35% din voturi, insa acum, dupa "divortul" dintre PNL si PD si intarirea altor partide, votantii de dreapta vor fi in fata unei alegeri dificile.
Potrivit analistului Stelian Tanase, balanta se va inclina in favoarea partidului care va reactiona cel mai bine in urmatoarea saptamana: "Depinde foarte mult de cum vor da tonul strategii celor doua partide. Acum PD a provocat divortul si fiecare din partide va incerca sa smulga cat mai mult din capitalul electoral al Aliantei. Liberalii au reactionat bine, acuzandu-i pe democrati ca submineaza Alianta. Pe de alta parte, PD nu a tintit numai ruperea de liberali, ci a fortat o mutare prin care sa-l scoata pe presedintele Traian Basescu din defensiva."

Reactii la decizia democratilor
Calin Popescu-Tariceanu (PNL): Este o lovitura de gratie data Aliantei. Nu au rezistat decat o saptamana in fata presiunilor presedintelui Basescu
Vasile Dancu (PSD): Decizia PD de a nu candida alaturi de PNL ne avantajeaza
Bogdan Ciuca (PC): Decizia de astazi a PD este un certificat de deces al Aliantei D.A.
Valeriu Stoica (PLD): Democratii au luat o hotarare fireasca dupa ce liberalii au fost cei care au boicotat Alianta
Daniela Buruiana (PRM): Initiativa PD este extrem de buna, pentru ca vedem fiecare cum stam

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO