Politică

Pensionarii din sistemul de stat nu se vor putea reangaja în funcţii de conducere -surse

Pensionarii din sistemul de stat nu se vor putea reangaja...

Autor: Gabriel Pecheanu

08.08.2017, 13:43 1410

Potrivit surselor citate, actul normativ va fi promovat în toamnă, printr-un proiect de lege separat, nu ca modificare a Legii pensiilor. Actul normativ va viza toţi bugetarii, nu numai angajaţii din sistemul militar.

”Avem în vedere funcţiile de conducere”, au declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, surse guvernamentale.

Astfel, un director de teatru se poate reangaja doar ca actor, iar un director de instituţie de învăţământ poate reveni în activitate doar ca profesor.

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, luni, că în coaliţia de guvernare s-a decis să se modifice legislaţia în vigoare astfel încât nimeni să nu mai cumuleze pensia cu salariul, el menţionând că măsura va viza întreaga administraţie centrală şi locală şi nu va acţiona doar pentru viitor.

„Ceea ce am discutat cu primul-ministru şi cu ministrul muncii şi cu ceilalţi miniştri este următorul lucru: ca odată cu trecerea la pensionare şi pensionarea efectiv făcută, să nu mai poată exista şi posibilitatea reangajării pe acelaşi loc, pe aceeaşi funcţie sau în alt minister. Oamenii trebuie să se hotărască: ori vor să fie pensionari, ori, dacă sunt apţi de muncă, rămân la muncă”, a spus Tăriceanu.

El a spus că ce va modifica legea în aşa fel încât să nu poată să funcţioneze acest sistem „dual” de cumulare a pensiei cu salariul.

„Nu e corect. Nu poţi să ai şi venituri salariale şi pensie, din acest motiv. Dacă te simţi inapt pentru a continua munca şi vrei să te pensionazi, atunci te pensionezi”, a spus Tăriceanu.

„Va veni un proiect de lege probabil din partea Guvernului, se pot face şi modificări pe OUG, vom decide”, a mai spus Tăriceanu.

El a arătat că măsura va viza toate aceste cazuri şi nu va acţiona doar pe viitor.

„Trebuie o situaţie la zi pentru că sunt în multe instituţii ale administraţiei centrale şi locale persoane care cumulează pensia şi salariul şi evident măsura nu trebuie luată numai pentru cei care se pensionează acum, ci pentru toată lumea”, a subliniat Tăriceanu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO