Politică externă

Armata abhaza, pregatita pentru un eventual razboi cu Georgia

06.05.2008, 19:27 18

Fortele armate ale republicii separatiste georgiene Abhazia au fost plasate in stare de alerta dupa intensificarea tensiunilor din aceasta regiune, a declarat Kristian Bjania, reprezentant special al presedintelui abhaz. Autoritatile acorda o atentie deosebita securitatii spatiului aerian abhaz, dupa ce un avion georgian de spionaj fara pilot a fost doborat pe teritoriul abhaz la sfarsitul saptamanii trecute. Presedintele Serghei Bagaps, care este si comandant al armatei, a emis un ordin ce prevede doborarea tuturor avioanelor care incalca spatiul aerian al Abhaziei. Bagaps l-a informat despre aceasta situatie pe generalul Serghei Saban, comandantul fortelor de mentinere a pacii din CSI. Georgia a "dezmintit categoric" informatia potrivit careia avioanele georgiene fara pilot au fost doborate deasupra Abhaziei, precizand ca nu au fost efectuate zboruri in zona. Totodata, avioanele georgiene fara pilot "vor continua sa survoleze" teritoriul republicii separatiste proruse Abhazia, a anuntat intr-un comunicat Ministerul georgian de Externe, care a acuzat Moscova ca pregateste o "interventie militara" impotriva Georgiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO