Politică externă

Autorii atentatelor de la Londra erau britanici

14.07.2005, 19:39 11

Ancheta in cazul atacurilor teroriste de la Londra, de la 7 iulie, vizeaza persoanele care i-au "organizat si manipulat" pe cei patru kamikaze care s-au aruncat in aer in mijloacele de transport in comun, a declarat ieri ministrul britanic de interne, Charles Clarke, primul dintre demnitarii de rang inalt de la Londra care confirma, indirect, implicarea atentatorilor sinucigasi in evenimente.

Tot ieri, politia britanica a confirmat ca Mihaela Otto, cetatean britanic de origine romana, figureaza pe o lista a persoanelor a caror moarte a fost confirmata.

Scotland Yard a anuntat ieri ca au fost identificate 11 victime ale atentatelor de joia trecuta de la Londra.

Declaratia lui Charles Clarke privindu-i pe autorii atentatelor vine dupa ce Scotland Yard a lasat sa se inteleaga ca operatiunile teroriste au fost puse la cale de kamikaze. Potrivit presei britanice, care citeaza surse din politie, cel putin trei teroristi au murit, iar date despre ei au fost culese de la locul atentatelor. Imaginile cu cei patru inainte de atentate au fost oferite de camerele de supraveghere.

Acestia sunt britanici, e adevarat de origine pakistaneza, dar s-au nascut in Marea Britanie, au varste cuprinse intre 19 si 30 de ani, au crescut intr-o cultura a tolerantei si, totusi, au fost capabili sa duca la capat operatiuni teroriste. Acest lucru i-a ingrozit pe britanici.

Ar fi vorba despre Shehzad Tanweer, de 22 de ani, din Leeds, Hasib Hussain, de 19 ani, si el tot din Leeds, Eliaz Fiaz, de 30 de ani, si Mohammed Sadique Khan, tot de 30 de ani.

Este vorba de primele operatiuni kamikaze din istoria Marii Britanii, dar si a Europei Occidentale moderne. Potrivit anchetatorilor, cei patru teroristi au sosit in dimineata zilei de 7 iulie, la Londra, cu trenul, venind din nordul Angliei, mai precis din zona orasului Leeds. Ei au fost filmati impreuna de camerele de supraveghere in gara KingÕs Cross.

Identificarea teroristilor a fost usurata de familia unuia dintre ei - este vorba de familia teroristului aflat in autobuzul liniei 30 care a explodat in Tavistock Place.

Familia a anuntat autoritatile ca fiul lor a disparut, iar politia i-a gasit documentele si efectele personale in autobuzul care fusese tinta atacului. Consultand casetele inregistrate de camerele de supraveghere de la KingÕs Cross, anchetarorii au constatat ca el se intalnise cu alti trei barbati, suspectati si ei.

Documentele celui de-al doilea suspect dintre cei inregistrati de camerele de supraveghere au fost gasite la locul exploziei din statia Aldgate, iar cele apartinandu-i celui de-al treilea au fost descoperite atat la Aldgate, cat si la Edgware Road.

Pista i-a condus marti pe anchetarori pana la Leeds. Un barbat a fost arestat in West Yorkshire, in Leeds si a fost adus la Londra pentru a fi interogat. Politia a pus in aplicare sase mandate de perchezitie, emise pentru adrese diferite din West Yorkshire.

Presa britanica de miercuri a comentat posibilitatea ca exploziile de la Londra sa fi fost opera unor kamikaze de nationalitate britanica, identificati de politie si despre care se crede ca au murit in atentate.

Presa britanica de ieri a comentat ipoteza atentatelor sinucigase, care, daca se confirma, ar constitui o premiera in Uniunea Europeana. "Linia frontului s-a deplasat aici. Nu mai este o problema externa", scrie The Times, citand "o sursa de rang inalt din cadrul serviciilor de informatii".

"Concluzia ca teroristii s-au nascut aici este socanta", continua cotidianul, intrebandu-se cum se poate ca nimeni din anturajul atentatorilor sa nu fi aflat despre intentiile acestora.

The Sun, cotidianul cu cel mai mare tiraj in Marea Britanie, considera vestea ca atacatorii erau kamikaze britanici ca fiind "cu adevarat socanta", dar cere ca vina atentatelor sa nu fie aruncata asupra intregii comunitati musulmane din tara.

Ipoteza ca atentatorii sa fi fost britanici "este cea mai rea posibila", considera The Guardian. Aceasta ar insemna ca exploziile au fost "opera unor persoane crescute in societatea noastra multirasiala, de care liderii politici erau mandri, pe drept cuvant. Nu mai este o provocare doar pentru Guvern, ci si pentru intreaga societate", avertizeaza ziarul de centru-stanga.

Faptul ca cetateni britanici au putut organiza atentate sinucigase - un tip de atacuri de care "este aproape imposibil sa te feresti" - "transforma modul in care Marea Britanie va trebui sa-si conceapa securitatea", comenteaza The Independent.

In opinia cotidianului Financial Times, drama din metroul londonez reprezinta "o ocazie pentru UE de

a-si manifesta competenta intr-un domeniu in care coordonarea europeana pare a beneficia de sprijinul general.

Din acest motiv, cetatenii europeni de rand nu inteleg de ce institutiile europene nu actioneaza coerent", subliniaza Financial Times.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO