Politică externă

Barroso va schimba opt-zece comisari

29.10.2004, 00:00 10

Presedintele viitoarei Comisii Europene, Jose Manuel Durao Barroso, a anuntat ieri ca va recurge la "schimbari punctuale" pentru a prezenta Parlamentului European o noua echipa, in termen de maxim o luna de zile.
In fata pericolului ca echipa pe care o propusese sa fie respinsa de Parlamentul European, la votul de investitura, Barroso a anuntat miercuri ca-si retrage oamenii si va veni cu o noua varianta, mai pe placul deputatilor europeni.
Barroso a precizat ca nu va accepta un comisar care nu este agreat de Parlament, fara a-l nominaliza in mod explicit pe italianul Rocco Buttiglione, cel care se afla la originea crizei actuale din Uniunea.
"Nu va avea loc o remaniere generala, ci shimbari punctuale", a declarat Barroso.
Italianul Rocco Buttiglione a fost respins de Comisia pentru Libertati din Parlament, dupa ce a calificat homosexualitatea drept "un pacat", a spus ca familia exista "pentru a-i permite femeii sa aiba copii si sa fie protejata de sot", iar femeile care-si cresc singure copii nu sunt mame bune.
Parlamentul a contestat si alti cinci viitori comisari, carora le reproseaza fie incompetenta, fie o situatie de conflict de interese.
Barroso a precizat ca "mai putin de opt sau zece" comisari vor fi schimbati. "Voi face ceea ce este necesar si suficient pentru Europa, nu voi proceda la schimbari care nu sunt necesare", a subliniat el.
"Trebuie sa prezentam o echipa care sa intruneasca un sprijin masiv", a spus Barroso, adaugand ca se bucura in continuare de increderea diferitelor grupuri parlamentare de centru, dreapta si stanga. Socialistii si liberal democratii din Parlament anuntasera ca vor vota impotiva primei echipe propuse de Barroso.
 Presedintele in exercitiu al Comisiei Europene, italianul Romano Prodi, care va asigura interimatul pana la investitura Comisiei lui Barroso, si-a exprimat convingerea ca mai multi membri ai echipei succesorului sau vor fi schimbati.
"Cred ca mai multi comisari vor fi schimbati, dar se poate sa ma insel. Acum au inceput adevarate negocieri similare celor desfasurate la nivel national pentru formarea unui guvern", a declarat el.
Prodi a apreciat ca acestea s-ar putea incheia pana la 17 noiembrie, cand va avea loc urmatoarea sesiune a Parlamentului European.
Criza umbreste, intr-un fel, momentul festiv care se va desfasura astazi la Roma - este vorba de semnarea de catre sefii de state si de guverne ai UE a tratatului Constitutional al Uniunii. Este o lovitura pentru seful guvernului de la Roma, Silvio Berlusconi care facuse pregatiri grandioase pentru acest moment.
Discutiile se vor axa asadar pe iesirea din criza. Sefii de state se vor stradui, probabil, sa-l determine pe Silvio Berlusconi sa il retraga pe Buttiglione. Seful dimpomatiei italiene Franci Frattini anuntase miercuri ca Italia il sustine in continuare pentru un post in cadrul Comisiei.
Daca Berlusconi refuza sau amana luarea unei decizii criza din Uniunea Europeana s-ar putea acutiza. La randul sau, Berlusconi, care este deja foarte prost vazut in cancelariile occidentale din cauza iesirilor sale imprevizibile, s-ar putea vedea si mai izolat pe scena politica europeana. iulian.anghel@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO