Politică externă

Ce castiga Franta din implicarea in eliberarea infirmierelor

27.07.2007, 18:40 17

Franta si Libia au incheiat mai multe acorduri la intalnirea de miercuri de la Tripoli, prin care Libia a primit protectie militara franceza, un reactor nuclear si acordul folosirii de energie atomica in scopuri civile, iar Franta a incheiat tratate pentru companiile sale petroliere si va putea initia proiectul Uniunii Mediteraneene.
Nicolas Sarkozy s-a intalnit miercuri cu omologul sau libian Moammar Kadhafi in incercarea de "a ajuta aceasta tara sa se reintegreze in cadrul celorlalte state", dupa cum a declarat anterior presedintele francez. Intalnirea a avut loc la o zi dupa ce infirmierele bulgare, care au fost inchise in Libia timp de opt ani, au fost eliberate.
Oficial, intalnirea dintre cei doi a avut doua obiective: relansarea relatiilor diplomatice dintre Uniunea Europeana si Libia si inceperea unor relatii comerciale. Pe langa obiectivele oficiale, cei doi sefi de stat au mai incheiat alte tratate, printre care o intelegere militar-industriala, presedintele francez promitand Libiei protectie militara in caz de atac si un acord de cooperare in cercetari stiintifice si educationale.
"O sa discutam despre cooperare stransa in toate domeniile. Putem face mai multe si mai bine cu Libia, si de aceea presedintele calatoreste acolo", a declarat purtatorul de cuvant al presedintelui, David Martinon, pentru televiziunea franceza. Desi a fost acuzat de organizatia "Sortir du Nucleaire" de "troc" nuclear cu Libia, in schimbul eliberarii infirmierelor bulgare, Sarkozy a incheiat doua acorduri nucleare cu Kadhafi. Primul se refera la construirea in Libia a unui reactor nuclear, care sa ajute la transformarea apei sarate a marii in apa potabila, iar al doilea a schitat conturul unui schelet de proiect care priveste cooperarea pentru folosirea energiei nucleare in scopuri civile.
Sarkozy a dat asigurari, miercuri seara, la Tripoli, ca semnarea acestui acord nu are "nicio legatura" cu eliberarea celor cinci infimiere bulgare si a medicului de origine palestiniana. "Se pare ca Sarkozy a uitat ca Kadhafi este un dictator. Sa vinzi energie atomica inseamna sa o ajuti sa construiasca arme nucleare", au declarat cei de la "Sortir du Nucleaire".
Aceasta intalnire poate fi privita si ca o incercarea a presedintelui francez de a initia formarea Uniunii Mediteraneene, proiect sustinut de acesta inca din timpul campaniei electorale din mai 2007. Potrivit spuselor lui Sarkozy, la originea acestei initiative sunt cinci tari nord-africane (Maroc, Algeria, Tunisia, Mauritania si Libia) si cinci state membre (Franta, Spania, Italia, Portugalia si Malta), care ar putea fi guvernate de un consiliu permanent, similar celui european.
Principalele puncte de interes ale acestei organizatii ar fi crima organizata si terorismul, dezvoltarea durabila in zona, imigratia ilegala si securitatea energetica. In incercarea sa de a imbunatati relatiile dintre Libia, care e o tara exportatoare de petrol, si Vest, convingand Libia sa devina membra a Uniunii Mediteraneene, Sarkozy a propus incheierea unor contracte pentru compania de energie nucleara franceza Areva si compania petroliera Total.
Un tratat important referitor la cautarea de resurse de uraniu in Libia "in scopuri pacifiste" a fost semnat inca din februarie. O declaratie libiana din perioada respectiva nu mentiona daca uraniul, in cazul in care va fi gasit, va fi folosit in scopuri nucleare interne sau va fi exportat.
Intalnirea de joi a ajutat Libia sa iasa din izolarea care a durat mai bine de un deceniu. Cazul infirmierelor bulgare a fost folosit de Libia ca moneda de schimb pentru refacerea legaturilor diplomatice cu Europa si Statele Unite, care se inrautatisera din 1988 din cauza unei explozii de la Lockerbie din Scotia, declansata intr-un Boeing 747, ce a provocat 270 de morti, in urma careia un ofiter libian a fost condamnat la inchisoare pe viata in Marea Britanie.
Libia a incercat sa indrepte situatia incepand cu anul 2003 cand a adoptat un program de interzicere a armelor in masa si si-a indreptat rezervele energetice catre firmele petroliere straine. Tot atunci, Libia si-a asumat responsabilitatea pentru tot ce s-a intamplat in Scotia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO