Politică externă

Forbes: Angela Merkel este cea mai puternica femeie din lume

29.08.2008, 20:09 30

Cancelarul german Angela Merkel ramane, pentru al treilea an consecutiv, cea mai puternica femeie din lume, potrivit unui clasament anual publicat ieri de revista americana Forbes. Secretarul de stat american Condoleezza Rice coboara de pe pozitia a patra, in 2007, pe locul sapte, iar senatorul democrat Hillary Clinton, fosta candidata la investitura pentru alegerile prezidentiale din Statele Unite din partea Partidului Democrat, coboara de pe locul 25 pe 28, potrivit unui comunicat transmis de Forbes. Presedintele grupului nuclear francez Areva, frantuzoaica Anne Lauvergeon, ajunge de pe pozitia 14, in 2007, pe locul noua, in 2008. Ocupanta locului doi nu este foarte cunoscuta publicului. Este vorba despre Sheila Bair, presedinte al Corporatiei pentru Asigurari ale depozitelor federale (FDIC), una dintre autoritatile de reglementare a sectorului bancar din Statele Unite, care anunta in special esecurile bancare in aceasta tara. Presedintele Argentinei, Cristina Fernandez, se afla pe locul al 13-lea. Clasamentul Forbes este compus din 23 de femei-politician, 54 de presedinti de societati, dar si cateva femei influente din cadrul institutiilor de presa sau din cadrul organizatiilor cu scop nelucrativ, potrivit Forbes.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO