Politică externă

Fost ambasador francez in Romania, sef de cabinet al lui Kouchner

11.07.2007, 18:31 17

Fostul ambasador francez in Romania, in anii '90, Philippe Etienne (51 de ani), este de cateva zile noul sef de cabinet al ministrului francez de externe Bernard Kouchner. Aceasta pozitie este extrem de importanta in cadrul diplomatiei franceze. Publicatia Les Echos i-a facut luni fostului ambasador un portret elogios, amintind ca el vorbeste zece limbi straine - engleza germana, spaniola, rusa, romana, sarba, croata, poloneza, portugheza si maghiara. A vorbi o limba straina este pentru el un lucru aproape natural, comenteaza publicatia amintita, care il citeaza cu urmatoarele cuvinte: "Sa vorbesti limba tarii in care esti trimis este pentru un diplomat o marca a respectului pentru cultura si pentru cetatenii tarii respctive". Dupa ce si-a finalizat misiunea in Romania, Etienne a reprezentat Franta pe langa Uniunea Europeana. Apoi, in 2005, a ajuns in Ministerul de Externe, fiind director general al cooperarii internationale si, de cateva zile, sef de cabinet al lui Kouchner.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO