Politică externă

La Atena, cinci atentate intr-o singura noapte

01.10.2003, 00:00 20

Cinci atentate comise, la Atena, cu ajutorul unor dispozitive artizanale au vizat resedintele mai multor personalitati elene si sediile a doua importante partide, provocind daune minore, in noaptea de luni spre marti, a informat o sursa din cadrul politiei, transmite AFP.
Atacurile, comise cu ajutorul unor dispozitive compuse din recipienti cu gaz, au avut loc, dupa miezul noptii, intr-un interval de jumatate de ora, la periferia capitalei elene, a precizat sursa citata. Ieri, atentatele nu fusesera revendicate.
Cu citeva ore inaintea acestei serii de atentate, un dispozitiv similar a fost lansat in directia locuintei unui ziarist, avariind poarta si fatada cladirii situate in cartierul Plaka.
Primul atentat din cursul noptii a vizat domiciliul unui deputat al Partidului Noua Democratie (conservator, opozitie), aflat in cartierul Kolonaki. Dispozitivele explozive, amplasate in fata portii locuintei, au distrus trei masini si o motocicleta.
Doua birouri ale PASOK (partidul socialist aflat la putere) din centrul si de la periferia capitalei elene au fost deteriorate in urma exploziilor, la fel ca si un sediu al partidului conservator.
Ultima tinta a atacurilor a fost locuinta profesorului universitar Georges Veltsos, prieten apropiat al premierului Costas Simitis.
Sute de mini-atentate de acest tip, comise asupra cladirilor si masinilor publice sau diplomatice si a sedilor bancilor, au avut loc, in ultimii ani, la Atena, fiind atribuite de fortele de ordine miscarii anarhiste locale.
In vara anului 2002 a fost desfiintata principala grupare terorista elena - 17 Noiembrie. Noul val de atacuri reprezinta un motiv de preocupare pentru autoritati, care sint in stare de alerta in vederea Jocurilor Olimpice din 2004, a adaugat sursa citata.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24