Politică externă

Londra se teme de Google Earth

20.09.2005, 20:15 13

Un program internet care permite accesul liber la imagini preluate de sateliti (in imagine Buckingham Palace, fotografiat din satelit) a starnit panica la Londra printre expertii in terorism. Acestia considera ca teroristii si serviciile secrete "neoficiale" ar putea utiliza imaginile luate prin satelit ale unor instalatii militare sensibile apartinand Marii Britanii. Avertizarile expertilor au fost emise la scurt timp dupa lansarea programului Google Earth, un site la care accesul este liber si care foloseste fotografii obtinute de mai multi sateliti din jurul planetei. Imaginile care surprind locatii sensibile din SUA, cum ar fi Casa Alba, au fost ascunse, dar fotografiile care surprind locatiile de acelasi gen din Marea Britanie nu au fost cenzurate. Astfel, sunt prezentate imagini ale mai multor baze militare, printre care si aerodromul de la Fairford, Gloucestershire, folosit de avioanele spion U2. "Acesta este visul unui artilerist", a declarat Patrick Mercer, ministru de interne in Cabinetul fantoma de la Londra. "Nu vad nici un motiv pentru care Guvernul nu ar vorbi cu Google pentru a stabili ca detaliile privind siguranta nationala nu vor aparea" in fotografii, a adaugat Mercer. "Toate preocuparile legate de Google Earth si Google Maps sunt tratate cu cea mai mare seriozitate. Dar Google Earth a fost construit pe baza unor informatii din surse publice si comerciale, care sunt deja accesibile", a comentat un purtator de cuvant al filialei britanice a companiei Google.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO