Politică externă

Polonia cere oficial recunoasterea genocidului de la Katyn

24.03.2005, 00:00 14


Parlamentul de la Varsovia a adoptat o rezolutie prin care cere explicit Federatiei Ruse sa accepte ca masacrul de la Katyn, din timpul celui de-al doilea razboi mondial, a fost in fapt un genocid.


Este cea mai oficiala si mai impetuoasa solicitare in acest sens din partea statului polonez, la care se adauga si promisiunea sau altfel spus conditionarea ca numai astfel relatiile dintre cele doua tari s-ar putea imbunatati. De asemenea, Polonia mai cere si publicarea numelor celor care au participat la masacrul de la Katyn, in cazul in care vor mai fi existand supravietuitori.


Katyn este o rana in istoria Poloniei si a celui de-al doilea razboi mondial. Este numele unei paduri care se afla pe teritoriul rus, in apropierea orasului Smolensk.


In timpul celui de-al doilea razboi mondial, cand Polonia a fost invadata simultan de nazisti si sovietici, la Katyn au fost ucisi 21.000 de polonezi. Ei reprezentau elita poloneza - ofiteri si intelectuali, cu tot cu familii, care fusesera deportati de armata sovietica. Nimeni nu a stiut nimic despre criminalii care au stat la originea acestui genocid pana in 1943, cand nazistii au descoperit in padurea de la Katyn cimitirul ascuns. Problema este ca sovieticii nu au recunoscut fapta vreme de aproape 50 de ani, timp in care au fost banuiti hitleristii. A venit anul 1989, cand liderul de atunci al Kremlinului, Mihail Gorbaciov, si-a cerut scuze in numele URSS pentru crimele de la Katyn. El a spus atunci ca uciderea in masa a celor peste 20.000 de suflete s-a facut la ordinul direct al lui Stalin.


De atunci a inceput o adevarata odisee printre arhive. Polonezii au cerut sa aiba acces la documentele ruse, pentru a-i descoperi pe vinovati. Rusia cu greu le-a oferit accesul, abia dupa presiuni internationale. Intre timp insa, statul rus a creat o comisie care sa ancheteze natura faptelor - mai precis daca acestea pot fi incadrate la categoria genocid. Polonezii spuneau ca au suficiente dovezi in acest sens. Numai ca, anul trecut, Federatia a anuntat, oficial, ca istoricii si documentele ruse nu atesta natura genocidului, ci doar a unui masacru, regretabil altfel.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO