Politică externă

Premierul israelian, banuit de coruptie

10.10.2007, 18:48 9

Politia israeliana l-a interogat ieri pe premierul Ehud Olmert intr-un caz de coruptie legat de privatizarea bancii Leumi. Olmert ocupa functia de ministru al finantelor in 2005, in timpul privatizarii celei de-a doua banci comerciale israeliene, si este banuit ca ar fi incercat sa favorizeze un prieten, care, in cele din urma, nici nu a mai participat la licitatie. Premierul israelian este anchetat si pentru achizitionarea unei case in Ierusalim, in 2004, la scurt timp dupa ce renuntase la functia de primar al orasului. Procurorul general al Israelului urmeaza sa decida si asupra deschiderii unei anchete privind modul in care, in calitate de ministru al comertului, Olmert si-a numit mai multi prieteni in functii la o autoritate de stat si a contribuit la obtinerea de finantare pentru o fabrica reprezentata de fostul sau partener de afaceri. Anchetele, despre care Olmert sustine ca nu au nicio baza, au ridicat semne de intrebare in legatura cu viitorul sau politic, intr-un moment in care acesta incearca sa desfasoare negocieri de pace cu Autoritatea Palestiniana.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO