Politică externă

Putin trimite SUA sa-si faca scutul antiracheta pe Luna

15.10.2007, 21:29 9

Discutiile, incepute cu intentii pasnice, s-au terminat cu critici din ambele parti. Rusia nu este de acord cu planurile Statelor Unite de a construi un scut antiracheta in Europa de Est si a cerut Washingtonului sa renunte la planurile sale.
Putin nu a fost convins de asigurarile Statelor Unite ca sistemul va contraataca statele acuzate a avea activitate nucleara ca Iranul si Coreea de Nord. Liderul de la Kremlin a avertizat in mai multe randuri ca va parasi Tratatul Fortelor Conventionale in Europa, care limiteaza desfasurarea armelor pe continent, daca SUA nu vor renunta la planurile privind scutul antiracheta.
Liderul de la Kremlin i-a invitat pe americani sa-si construiasca scutul pe Luna, gluma care nu a fost gustata de Condoleezza Rice.
"Este posibil ca intr-o zi sa instalam sisteme de aparare antiracheta undeva, pe Luna", a afirmat in timpul intalnirii sub privirile inghetate ale oficialilor americani. Putin a glumit apoi, aratand ca uneori traducerea nu reuseste sa reflecte umorul rusesc.
In replica secretarul de stat american si-a exprimat ingrijorarea privind concentrarea de putere de la Kremlin. Rice a mai evocat aceasta problema atunci cand Vladimir Putin a anuntat ca e posibil sa candideze la alegerile legislative din decembrie in vederea obtinerii postului de premier.
"Cred ca exista prea multa concentrare de putere la Kremlin. Toata lumea are dubii asupra independentei institutiilor", a declarat Rice. Ea a precizat insa ca nu vrea sa se amestece in afacerile interne ale Rusiei. Washingtonul a fost pana acum atent la criticile pe care le-a facut la adresa democratiei rusesti.
Cu toate acestea, Rice a pledat pentru institutii ruse care respecta dreptul la libertate si protejeaza fata de puterea arbitrara a statului. "Procesul democratic nu poate fi sustinut decat prin crearea de institutii. Drepturile individuale nu pot fi sustinute decat prin crearea de institutii", a declarat Rice in fata activistilor rusi pentru drepturile omului, cu care s-a intalnit in timpul vizitei in capitala ruseasca. Secretarul american al apararii, Robert Gates, care a insotit-o pe Condoleezza Rice, a avertizat Rusia ca isi va prejudicia interesele europene daca suspenda Tratatul Fortelor Conentionale in Europa (CFE), care limiteaza desfasurarea armelor pe continent.
"Ar fi daunator pentru interesele Rusiei in Europa sa suspende unilateral acest Tratat sau de a se retrage din el, in ceea ce priveste securitatea si garantia unui viitor previzibil in Europa", a declarat oficialul american.
Rice s-a mai intalnit cu ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, in timp ce Gates a discutat cu premierul Rusiei, Viktor Zubkov.
Planul Statelor Unite este de a construi un scut antiracheta, ce presu-pune amplasarea unor radare care sa intercepteze rachetele care ar putea proveni din Iran sau Coreea de Nord.
Deja exista interceptoare in Alaska si California, dar SUA doresc sa construiasca alte 10 in Polonia si un radar suplimentar in Cehia.
Radarul va fi instalat in Cehia in 2011, iar cele 10 interceptoare din Polonia vor fi amplasate intre 2011 si 2013. Proiectul mai presupune amplasarea unui radar in Groenlanda si alte 130 de interceptoare instalate pe mare.
Statele Unite considera ca este necesar ca un astfel de dispozitiv sa fie construit si in Europa de Est, deoarece va exista o anumita gaura in intreg sistemul de aparare. De alfel, si Europa poate fi atacata, iar existenta unui astfel de sistem pe continent va fi benefica.
Rusia nu este de acord cu sistemul antiracheta, deoarece considera ca amplasarea radarelor in Polonia si Cehia va ameninta propria aparare. Autoritatile de la Moscova sustin ca sistemul, care va fi mic la inceput, se va putea extinde si va putea fi folosit la spionarea Rusiei.
Presedintele rus, Vladimir Putin, a propus o alternativa la planul americanilor. Aceasta presupune folosirea de catre SUA a unui radar rus situat in Azerbaidjan, situat la granita cu Iranul. Presedintele american George W. Bush a respins propunerea lui Putin, sugerand ca Cehia si Polonia sunt puncte importante pentru planurile Statelor Unite, dar ca nu trebuie intrerupta colaborarea cu Rusia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO