Politică externă

Scutul antiracheta consolideaza NATO

23.02.2007, 18:05 11

Proiectul bazei antiracheta din Cehia si Polonia nu a fost creat fara cunostinta NATO, iar scutul de aparare este menit sa ii protejeze pe aliatii europeni ai SUA si sa consolideze Alianta, a declarat Cameron Munter, un oficial din cadrul ambasadei SUA la Praga. Munter a facut aceste declaratii ieri in Comisia de Afaceri Externe a Camerei Deputatilor de la Praga. Totusi, deputatii social-democrati (CSSD) si comunisti (KSCM), de opozitie, nu au fost multumiti de explicatiile diplomatului american. Acestia au apreciat ca Statele Unite nu s-au consultat cu NATO si sunt interesate in principal de apararea unitatilor militare americane din Europa. Munter a precizat insa ca actiunile Statelor Unite nu se desfasoara fara cunostinta NATO. Daca sistemul ar acoperi doar Statele Unite, Europa ar putea deveni mai usor o tinta pentru santaj, iar legatura dintre SUA si statele europene membre ale NATO ar fi diminuata, a precizat diplomatul. Munter a mai declarat ca noul sistem nu vizeaza Rusia si ca oficialii rusi de rang inalt au fost bine informati despre extinderea acestuia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO