Politică externă

Ucraina, in pragul revolutiei, dupa fraudarea alegerilor prezidentiale

24.11.2004, 00:00 21

Protestele maraton generate de fraudele masive constatate de observatori in alegerile prezidentiale din Ucraina au continuat ieri in marile orase din Ucraina.
Sute de mii de sustinatori ai candidatului opozitiei, Viktor Iuscenko, au iesit ieri pe strazile din Kiev sau Lvov pentru a denunta "furtul alegerilor" castigate, potrivit oficialitatilor, la o diferenta de trei procente, de omul Moscovei, actualul prim-ministru, Viktor Ianukovici.
Cancelariile occidentale contesta acest rezultat si au reactionat transant - ambasadorii Ucrainei din tarile UE au fost convocati la ministerele de externe pentru a le fi inmanate proteste privind modul de organizare a alegerilor.
Ben Bot, ministrul de externe al Olandei, tara care detine presedintia UE, a declarat ca "cu greu s-ar spune ca au fost alegeri libere si corecte". Stalele Unite au amenintat Ucraina , prin intermediul ma multor oficiali, cu sanctiuni.
"Nu este vorba aici de sprijinirea unui candidat sau a altuia, e vorba de sprijinirea unui proces democratic", a declarat purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat, Adam Ereli.
Observatorii internationali, inclusiv cei ai OSCE, s-au declarat socati de amploarea neregulilor. Sunt relatari potrivit carora in multe regiuni prezenta la urne a depasit 100%.  Unii alegatori au votat si de cate 40 de ori in favoarea candidatului puterii, a declarat europarlamentarul olandez, Thijs Berman, care a fost in echipa observatorilor internationali. Acestia au fost intimidati, amenintati si nu li s-a dat voie sa intre in multe sectii de votare.
Tensiunea creste continuu, iar Procuratura generala al Ucrainei a amenintat opozitia cu represalii. Trupele de interne s-au delimitat de mesajul procurorului general.
Partidele din opozitie l-au proclamat ieri "presedinte al Ucrainei" pe Viktor Iuscenko, care, potrivit Biroului Electoral Central, ar avea cu trei procente sub Viktor Ianukovici. Acest lucru s-a intamplat in Parlament, in timpul unei sedinte menite sa detensioneze situatia.
Puterea a boicotat sedinta si nu s-a putut adopta o rezolutie. Parlamentarii puterii urma sa se intruneasca aseara intr-o sedinta separata. Presedintele Parlamentului ucrainean, Volodymyr Litvin, a declarat ca Legislativul nu va declara starea de urgenta in tara care ar presupune "o rezistenta mai ampla". El a spus ca Parlamentul nu poate rezolva criza, asa cum a cerut Iuscenko.
Parlamentul a fost convocat dupa ce mai multe regiuni au refuzat sa recunoasca victoria candidatului promoscovit si l-au proclamat presedinte pe Iuscenko. S-a intamplat in regiunile din vest, la Kiev, Lvov, Ivano--Frankivsk si Vinnitsia, orase care au votat masiv cu candidatul opozitiei.
La Kiev si Lvov au fost organizate manifestatii de amploare. In Capitala, zeci de mii de oameni, veniti din toata Ucraina, proteaseaza fara incetare inca de luni. Peste noapte, ei au instalat aproximativ 200 de corturi in piata Independentei si cateva mii dintre ei si-au petrecut noaptea in strada. Ieri la pranz, numarul lor depasise 100.000. Multi dintre ei au plecat in mars spre cladirea Parlamentului, locul unde urma sa se tina o sedinta.
O alta manifestatie importanta a avut loc la Lvov unde, de asemenea, s-au strans 100.000 de oameni. Protestatarii au certu anularea alegerilor din regiunea Donetk si Luhansk, fiefuri ale lui Ianukovici, unde, potrivit opozitiei au fost inregistrate fraude masive.
 Presa ucraineana, controlata in totalitate de regimul de la Kiev, a salutat ieri victoria premierului Viktor Ianukovici exprimindu-si ingrijorarea fata de miscarea de protest organizata.
Dintre liderii occidentali, doar Vadimir Putin a recunoscut victoria celui pe care l-a sprijinit pe fata in campania electorala - a mers de doua ori in Ucraina pentru a-l sustine.
Interesul Rusiei in afacere este evident. Kremlinul are nevoie in Ucraina (cunoscuta drept "Mica Rusie")  de un om fidel asa cum este Ianukovici, nu de un prooccidental cum este Iuscenko.
Inainte de 1991, Rusia controla tarile foste sovietice, dintre care unele sunt acum in NATO, este vorba de Estonia, Lituania si Letonia. Georgia, si ea tara fosta sovietica, are un guvern proamerican. O infrangere a lui Ianukovici ar fi o lovitura pentru Putin. Ar aminti prea mult de Georgia unde,  dupa "revolutia trandafirilor", acum un an, Moscova a pierdut mult din influenta. O pierdere a influentei asupra Kievului ar adanci declinul Rusiei.
iulian.anghel@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO