Politică

Ponta a primit mandat de la greii partidului să facă alianţa PSD-PNL

Ponta a primit mandat de la greii partidului să facă alianţa PSD-PNL

Autor: Iulian Anghel

05.01.2011, 23:40 23

Realizarea unei alianţe între PSD şi PNL este foarte aproape şiar urma să dureze dincolo de un ciclu electoral.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat ieri că a primitmandat din partea partidului său să realizeze construcţia uneialianţe cu PNL pe termen mediu, de 6-8 ani.

După un an întreg în care liderii celor două partide, VictorPonta şi Crin Antonescu, şi-au aruncat unul altuia săgeţi,încercând fiecare să fie văzut drept vocea cea mai importantă aopoziţiei, lucrurile se îndreaptă acum spre o colaborare în carefiecare admite să-şi joace rolul fără a se amesteca în treburileceluilalt.

Ieri, PNL şi PC (partid aliat acum cu PSD) au decis să formeze oalianţă de centru-dreapta care să meargă pe liste comune înalegerile locale din 2012.

Ponta nu numai că nu s-a arătat deranjat de fuga aliatului său,dimpotrivă, a susţinut că acest lucru reprezintă o clarificaredoctrinară prin formarea a doi poli - PSD pe stânga şi PNL-PC pedreapta politică. Aceste opţiuni ar urma să fie reprezentate şi înviitorul guvern PNL-PSD. "Vreau nu doar un proiect comun alopoziţiei, ci o construcţie politică pe o perioadă de şase, şapte,opt ani, pentru ca românii să ştie că există un proiect de salvarea României, iar acest proiect va fi construit împreună de PSD şiPNL", a afirmat el.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO