Politică

Ponta: Decizia privind referendumul aparţine Curţii Constituţionale pe 30 iulie. Guvernul va respecta inclusiv invalidarea

Ponta: Decizia privind referendumul aparţine Curţii Constituţionale pe 30 iulie. Guvernul va respecta inclusiv invalidarea

Autor: Departamentul Politic

12.07.2012, 19:38 706

Decizia finală privind referendumul va aparţine Curţii Constituţionale, care va emite imediat după scrutin o decizie de validare sau invalidare, Guvernul angajându-se să respecte această decizie, a declarat, la Bruxelles, premierul Victor Ponta.

"Ordonanţa de urgenţă nu rămâne nerezolvată, săptămâna viitoare Parlamentul se va reuni pentru a pune în acord toate textele, pentru că în acest moment este vorba de trei legi : Legea iniţiată de domnul Băsescu şi PDL prin care preşedintele nu poate fi demis decât dacă majoritatea absolută a românilor votează în acest sens, este şi al doilea text de lege aflat la Curtea Constituţională în care se vorbeşte de majoritatea celor care votează, dar cu o condiţie de cvorum şi a treia lege, care a fost şi în 2007, cuprinsă şi în ordonanţă, în care se vorbeşte de majoritatea celor care participă. În acelaşi timp însă am spus care este soluţia de a asigura atât pentru Comisia Europeană, cât şi pentru toţi cei implicaţi în procesul din România: pe 29 iulie va fi referendumul, care nu produce niciun efect juridic decât după ce a doua zi, probabil, pe 30 iulie, Curtea Constituţională îl validează şi spune dacă rezultatele sunt valide sau nu", a spus Ponta.

El a explicat astfel că decizia finală privind referendumul va aparţine Curţii Constituţionale, Guvernul angajându-se să respecte decizia CC de validare sau invalidare a referendumului, în funcţie de numărul de participanţi şi de rezultatul votului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO