Politică

Prefecturile refuzate de umanisti vor fi redistribuite

10.01.2005, 00:00 8

Numirile de prefecti vor fi incheiate in aceste zile prin redistribuirea celor cinci functii refuzate de Partidul Umanist.
La sfarsitul saptamanii guvernul a impartit majoritatea functiilor de prefect, cele mai multe revenind PNL, 18. Partidul Democrat a primit 14 posturi de prefect, iar UDMR patru, intre care unul in Covasna. Aceasa numire a provocat controverse.
PUR avea posibilitatea sa numeasca prefecti in cinci din cele sase judete in care nu au fost numiti prefecti  - in Botosani, Braila, Calarasi, Mehedinti, Vilcea si Vrancea.
Nuci unul dintre aceste judete nu erau in vizorul PUR, care a refuzat sa numeasca prefecti in aceste judete, in urma unei decizii a Biroului Politic al partidului. Umanistii s-au suparat pe declaratiile de saptamana trecuta ale lui Traian Basescu, au refuzat posturile oferite, dar au spus ca spera sa primeasca functii in institutiile descentralizate.
Functiile refuzate de PUR vor fi redistribuite celorlalte partide. UDMR - care a primit prefecturile din Covasna, Maramures, Bistrita Nasaud si Caras Severin -  a anuntat ca examineaza posibilitatea sa nominalizeze un nou prefect pe locurile ramase.
Numirea unui prefect maghiar in Covansna a provocat dispute aprinse - liderii Aliantei D.A. Gheorghe Baciu (PD) si Ion Balan (PNL) anuntandu-si demisiile. Ei au cerut fara succes premierului Tariceanu sa numeasca in judet un prefect roman, considerand ca astfel s-ar respecta un echilibru, intrucat maghiarii sunt reprezentanti la varf in toate celelalte structuri ale judetului.
Dar premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat ca numirea unui prefect de etnie maghiara in judetul Covasna este rezultatul evolutiilor politice din ultimii ani. El a spus ca, "nationalitatea este un element nerelevant" in numirile facute. Important este ca prefectul maghiar de Covasna este cetatean roman, iar in aceasta calitate el trebuie sa respecte si sa aplice legile in vigoare: "Daca nu va respecta legile, si el, ca si ceilalti, va raspunde pentru acest lucru".
In replica la demisia liderilor Aliantei, deputatul UDMR, Antal Andras, a declarat ca acestia au demonstrat ca nu reprezinta comunitatea romaneasca din judet.
"Toata isteria creata de liderii Aliantei i-au speriat pe investotorii straini si va fi greu sa-i convingem sa vina la Covasna. Astfel, nu numai maghirii vor pierde, ci si romanii", a spus deputatul Uniunii.
In aceasta disputa a intrat si PSD, care, intr-un comunicat de presa, spune ca in acest judet, locuit in majoritate de maghiari, ar fi trebuit sa fie numit un prefect roman, in conditiile in care "administrtia locala aleasa prin vot este dominata in proportie de peste 95% din reprezentanti etnici maghiari".
Intre numele cei care ocupa functii de prefect se numara nume noi, dar si fosti parlamentari sau persoane care au mai ocupat functii in administratia locala.
De pilda, noul prefect de Timis este Ovidiu Draganescu (40 de ani) care a fost deputat liberal in perioada 1996-2000.
La Iasi a fost numit un tanar de numai 31 de ani, Radu Vasile Prisecaru (PNL). La Arges, PD l-a numit, oarecum surprinzator, pe Ion Carstoiu - care mai fusese prefect intre 1990 si 1992, apoi din 1996 pana in 2004 deputat PD. El s-a certat cu Traian Basescu inainte de alegeri intrucat seful PD de atunci a refuzat sa-l mai puna pe listele parlamentare.
O numire usora surprinzatoare este si cea a prefectului de Bucuresti, in persoana lui Silvian Ionescu (PD), dat fiind situatia sa: a fost ofiter al DIE, inainte de 1989.
Orest Onofrei (PNL) , proaspat ales in Camera Deputatilora fost desemnat prefect de Suceava. Onofrei este mai cunoscut ca taranist decat ca liberal. A venit la PNL abia in 2002, dupa ce din 1990 a activat in PNTCD. A urcat rapid in ierarhia liberalilor suceveni fiind fiind numit vicepresedinte al organizatiei judetene, purtator de cuvant al PNL Suceava, iar ulterior al  Aliantei D.A Suceava.



Silvian Ionescu (53 de ani) a fost numit prefect al Bucurestilor din partea PD . Apropiat al lui Traian Basescu, Ionescu este seful PD din sectorul trei al Bucurestilor. A absolvit Facultatea de Comert Exterior. A fost contactat de Securitate si a lucrat ca ofiter al Directei de Informatii Externe (DIE), pana in 1989. Ionescu spune ca nu a facut politie politica, ci s-a ocupat doar de strangerea de informatii. Dupa revolutie a devenit secretar general al FSN, apoi a ramas alaturi de aripa Roman dupa destramarea FDSN. Potrivit CV-ului sau vorbeste cinci limbi straine.



Radu Vasile Prisacaru este cel mai tanar prefect numit de Guvern - are doar 31 de ani. Este membru al PNL din 1996, licentiat in Economie. Cand a fost numit prefect era la al doilea mandat de consilier judetean. Este om de afaceri, presedinte al societatii Socom Arta Incaltamintea Iasi si asociat si manager la SC Pris Comp SRL si SC Palora Consulting SRL. In plan politic a condus campania Aliantei in judetul Iasi. Este vicepresedinte al Biroului Politic Municipal al PNL Iasi.
iulian.anghel@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO