Politică

Premierul Cioloş a cerut rapoarte complete despre uciderea ursului în Sibiu

Premierul Cioloş a cerut rapoarte complete despre...

Autor: Mediafax

14.10.2016, 17:13 91

”Prim-ministrul Dacian Cioloş a discutat vineri cu responsabilii care coordonează autorităţile implicate în gestionarea evenimentului de la Sibiu care s-a soldat cu uciderea unui urs în intravilanul oraşului. Ministerul Afacerilor Interne, Prefectul judeţului Sibiu, Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor şi ANSVSA i-au prezentat premierului rapoarte intermediare asupra evenimentului. Prim-ministrul Dacian Cioloş a cerut rapoarte complete ale situaţiei până luni, 17 octombrie, după ce instituţiile cu responsabilităţi îşi vor finaliza şi anchetele interne declanşate deja”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.

El a precizat că premierul a fost informat că, încă de săptămâna trecută, la nivelul MAI s-a început o revizuire a procedurilor de intervenţie în caz de evenimente excepţionale precum a fost cel din Sibiu.

”Ministerul Mediului va prezenta până joi, 20 octombrie, stadiul înfiinţării Serviciului de Urgenţă pentru Animale Sălbatice – SUAS, procedură demarată dar nefinalizată până în acest moment”, a adăugat Iolu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24