Politică

Preşedintele Iohannis: Nu sunt motive să credem că lucrurile se vor schimba fundamental în Republica Moldova în urma alegerii lui Dodon

Preşedintele Iohannis: Nu sunt motive să credem că...

Autor: Mediafax

15.11.2016, 17:15 798

Şeful statului a afirmat că România îşi doreşte să rămână un partener strategic serios şi credibil pentru Republica Moldova şi că va continua să ajute această ţară.

''Vom continua toate demersurile începute pentru a veni în sprijinul instituţiilor din Republica Moldova, în sprijinul autorităţilor locale din Moldova. Nu avem momentan niciun motiv pentru care să credem că lucrurile se vor schimba fundamental acolo'', a spus preşedintele.

Şeful statului a mai adăugat că ''cea mai bună cale de urmat pentru Republica Moldova este calea europeană''. În privinţa contestării rezultatului alegerilor de către Maia Sandu, preşedintele a spus că acest demers este ''o chestiune de politică internă a Moldovei''.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis luni că este necesar ca noul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, să-şi îndeplinească cu înţelepciune şi echilibru mandatul, singurul drum care poate oferi prosperitate ţării sale fiind cel al reformelor şi al susţinerii parcursului european.

''Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de votul exprimat de cetăţenii Republicii Moldova în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Preşedintele României consideră că este necesar ca noul Preşedinte să îndeplinească cu înţelepciune şi echilibru mandatul său, având în vedere responsabilitatea deosebită care revine acestuia în respectarea întocmai a atribuţiilor constituţionale ale funcţiei de şef al statului'', se arata într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale remis MEDIAFAX.

Aproximativ 1.000 de persoane au protestat luni după-amiază în centrul capitalei Republicii Moldova, contestând modul în care s-a desfăşurat scrutinul prezidenţial câştigat de socialistul Igor Dodon, mitingul încheindu-se în jurul orei 19.00. Acţiuni de contestare au avut loc şi în faţa unor reprezentanţe diplomatice moldovene din Europa Occidentală. Pe fondul protestelor opoziţiei faţă de victoria sa, politicianul prorus Igor Dodon a declarat: "Nu vă jucaţi cu focul, dacă o să spun eu, 800 de mii de oameni o să iasă în stradă!''.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO