Politică

Preşedintele Klaus Iohannis a primit medalia de onoare a Forumului Democrat al Germanilor

Preşedintele Klaus Iohannis a primit medalia de onoare a...

Autor: Laura Buciu

29.06.2019, 12:57 38

Preşedintele Klaus Iohannis a primit cea mai înaltă distincţie a Forumului Democrat al Germanilor din România, în cadrul unei ceremonii care a avut loc sâmbătă la sediul forumului.

„Ca preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din România, timp de 11 ani a făcut forumul foarte vizibil în oraş, în judeţ, în ţară şi chiar dincolo de hotare. Timp de 13 ani ca primar al oraşului a pus bazele pentru dezvoltarea economică a Sibiului, care a culminat cu Capitala culturală. Astăzi, Sibiul este un oraş european, deschis lumii, care aruncă o lumină favorabilă asupra întregii ţări. În timpul mandatului domniei sale ca preşedinte al României a apărat valorile europene în situaţii politice dificile, atât interne, cât şi externe, şi în cadrul prerogativelor constituţionale a acţionat constant spre binele României şi a poporului roman”, a spus Jurgen Porr, preşedintele FDGR.

Decizia de acordare a medaliei de onoare a fost luată în unanimitate de membrii conducerii FDGR pentru modul în care a condus FDGR ca preşedinte şi pentru modul în care a condus Sibiul ca primar 13 ani.

„Mi-am început cariera politică în Forumul Democrat al Germanilor din România şi trebuie să vă spun că ceea ce am făcut în politică, lucrurile în care cred în politica românească, vin în mare parte din munca mea în şi pentru Forumul German, dar cu siguranţă şi din anii de şcoală. Cum poate cineva care provine dintr-o minoritate foarte mică să facă politică naţională şi chiar să obţină câteva rezultate. Am fost întrebat de multe ori cum este posibil aşa ceva. Eu cred că este posibil dacă politica se face cu seriozitate, dacă politica se face pentru cetăţean, şi nu pentru propria persoană, dacă politica se face pentru comunitate şi nu pentru familie. Şi dacă promisiunile sunt onorate”, a spus preşedintele.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO