Politică

Primul rod al aderarii la NATO: vineri stam acasa si sarbatorim

31.03.2004, 00:00 21



Presedintele american George W. Bush a salutat personal primirea a noi sapte state din fostul lagar comunist, in Alianta Nord Atlantica. Depunerea instrumentelor de aderare de catre cei sapte s-a desfasurat luni la sediul Trezoreirei Americane, dupa care, pe peluza Casei Albe seful administratiei americane i-a salutat personal pe noii veniti.



Contestat pentru razboiul din Irak, Bush Jr. le-a aranjat o ceremonie cu fast noilor membri ai NATO care i-au fost alaturi, in disputa cu "vechea Europa", privind declansarea razboiului impotriva lui Saddam HusseinNoii veniti sunt: Romania, Bulgaria, Slovacia, Slovenia, Lituania, Letonia si Estonia.



George W. Bush a spus in fata a peste 3000 de invitati - avandu-i de-a stanga si de-a dreapta lui pe primii ministri ai celor sapte tari - ca NATO este mai puternica prin primirea noilor membri, iar Europa, "altadata sursa de conflict, este acum o forta a stabilitatii si a pacii".



Pericolul terorismului, de fapt noul razboi in care este implicat Occidentul dupa sfarsitul Razboiului Rece a fost in centrul discursului presedintelui american: "Teroristii urasc tot ceea ce reprezinta alianta noastra, ei dispretuiesc libertatea nostra, vor sa ne desparta. Vor da gres. Nu ne vom lasa niciodata divizati". De fapt, in ultimul an tarile NATO au fost mai divizate decat oricand, de la crearea Aliantei Nord Atlantice, datorita razboiului din Irak. Bush i-a luat drept martor pentru actiunile sale pe noii veniti "Noii membri inteleg obiectivele Statelor Unite in Afganistan si Irak" pentru ca au inca vie in memorie anii de dictatura si de aceea vor lupta pentru dreptul la libertate a altor tari.





Nastase, de la umilinta la fericire



Premierul Adrian Nastase, prezent la ceremonia de la Casa Alba - el a stat in imediata apropiere a lui George W. Bush - s-a aratat entuziasmat. Momentul i-a prilejuit un scurt excurs in istoria noastra recenta: "Cred ca niciodata nu m-am simtit mai bine in acesti ani, de cand fac politica. Am trecut prin momente grele, de umilinta. Mi-am adus aminte cand eram in 1991, ca ministru de Externe, la o reuniune a Consiliului de Securitate si am aflat ca premierul Petre Roman tocmai isi daduse demisia in urma vizitei la Bucuresti a minerilor. Eram intr-un moment care a fost extrem de penibil si discutam cu James Baker (fost secretat de stat american - n.n.) daca mai merita sa merg de la New York, la Washington, pentru a vorbi cu reprezentantii din Parlament si din National Security Council", si-a aminti premierul roman.



In tara, momentul va fi el sarbatorit. Vineri, 2 aprilie, cand drapelul Romaniei va fi ridicat in fata sediului NATO de la Bruxelles, iar la Bucuresti va fi ridicat drapelul NATO, romanii vor avea zi libera. Guvernul va discuta in sedinta de joi daca ziua va fi recuperata ulterior sau va fi, asa, o zi ca de la Domnul in cinstea momentului istoric. Secretarul de stat in MApN George Maior a spus ieri ca in dupa-amiaza zilei de 2 aprilie va avea loc un concert la care participa formatii romanesti si care se va incheia cu un foc de artificii. BNR va emite monede jubiliare si va avea loc o expozitie de fotografi tematice cu acelasi prilej. Cand in noiembrie 2002, la Praga, Romania a fost invitata oficial sa adere la Alianta, administratiile locale au organizat intalniri populare cu mici si bere. Cum romanii vor fi liberi vineri, iar a doua zi este oricum zi legala de odihna, este de asteptat ca momentul NATO sa fie sarbatorit cum se cuvine.





Ora adevarului



Intr-un elan potrivit cu momentul, oficialitatile de la Bucuresti s-au aratat foarte oprimiste: investitii straine considerabile, baze militare americane care sa creeze forte de munca si mai ales certitudinea ca suntem aparati de art. 5 din Tratatul de la Washington. Negociatorul sef cu UE Vasile Puscas a spus ca aderarea la NATO va fi un punct de sustinere in procesul de aderare la UE, in vreme ce secretarul de stat la MApN, George Maior vede mai multe investitii straine, datorita "impactului psihologic". El a spus ca, dupa aderarea la NATO din 1999, in Cehia, Ungaria si Polonia au venit mult mai multe investitii straine. Ce nu a spus Maior este ca in aceste tari investitorii straini erau prezenti de mult mai multa vreme, iar statisticile au aratat ca impactul aderarii la Alianta Nord Atlantica a fost nesemnificativ pentru investitori, care au mizat mai mult pe stabilitatea pietelor si pe potentialul de dezvoltare. Exemplul Turciei este elocvent: desi important membru NATO, Turcia, se straduieste de zeci de ani sa inceapa negocierile de aderare cu UE.



Maior a spus ieri ca Romania va continua sa aloce 2,3% din PIB pentru aparare si modernizarea armatei, dar ca nu va depasi in viitor acest procent care este oricum mai mare decat media alocata de tarile NATO sectorului militar. Secretarul de stat a adaugat ca Romania va participa cu cateva mii de militari la forta comuna de descurajare, cu nave si avioane. El nu a putut insa preciza dimensiunea fortelor aero navale care vor fi puse la dispozitia Aliantei. Soarta bazelor americane sau NATO din Romania nu a fost nici ea lamurita de aderarea efectiva. Se vor mai purta discutii politice a spus Maior.





Nemultumirea Rusiei



Rusia si-a aratat inca o data nemultumirea fata de extinderea Aliantei, si mai ales fata de primirea tarilor baltice, Letonia, Lituania si Estonia. Tari mici, primite in Alianta doar din considerente politice, ele au doar cateva zeci de mii de soldati. Cum nu au flote militare aeriene spatiul lor aerian va fi aparat incepand de luni de NATO. Purtatorul de cuvant al MAE rus, Alexandr Iakovenko a declarat ca acest lucru incalca parteneriatul Rusia - NATO, iar extinderea in ansamblu, lezeaza interesele politice militare, dar si economice ale Rusiei. Extinderea demonstraza ca in NATO exista inca multi care sustin "viziunile din trecut", conform carora razboiul inca mai este posibil in Europa, a spus el. Dincolo de proteste, Rusia este insa cu mainile legate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO