Politică

Rapoartele pentru Romania si Bulgaria divizeaza Comisia Europeana

24.10.2005, 18:58 14

Echipa comisarului european pentru extindere Olli Rehn prezinta astazi sefilor de cabinete ai comisarilor proiectele de raport privind progresele de aderare la UE ale Romaniei si Bulgariei, documente care i-au divizat pe membrii Comisiei Europene.

Cele doua rapoarte - elaborate sub bagheta lui Olli Rehn - ar putea suferi modificari astazi si maine dimineata cand vor fi definitivate in cadrul Comisiei, inainte de a fi facute publice la Parlamentul European, dupa-amiaza.

Potrivit unor surse de la Bruxelles, concluziile documentelor au provocat dispute in cadrul Comisiei.

"Unii (comisari - n.n.) cer formule mai dure, altii vor ca el sa exprime mai multa indulgenta. Oamenii lui Rehn vor prezenta luni (astazi - n.n.) un proiect de compromis care va face obiectul unei dezbateri interne", a declarat, sub acoperirea anonimatului, unul dintre comisari, citati de Reuters.

Surse guvernamentale au declarat pentru ZF ca reprezentantii in Comisie ai noilor state care au aderat la UE la 1 mai 2004 doresc ca tonul rapoartelor sa fie mai putin critic.

"Principalul mesaj al raportului pentru Romania va fi ca obiectivul aderarii in 2007 ramane realizabil, dar trebuie depuse in continuare eforturi serioase", a indicat aceeasi sursa.

Raportul ar trebui sa releve ca Romania a eliminat intarzierile fata de Bulgaria in privinta gradului de pregatire pentru aderare. "Nu cred ca mai avem diferente intre Romania si Bulgaria", a indicat o alta sursa citata de Reuters. Este o formula mai atenuata fata de informatiile anterioare care spuneau ca raportul va indica faptul ca Romania a trecut in fata Bulgariei.

Recomendarea definitiva a Comisiei privind aderarea celor doua tari va fi facuta in primavara viitoare.



Sapte cartonase rosii pentru noi, cinci pentru bulgari

Dincolo de rezultatele pozitive, raportul pentru Romania va puncta, de asemene, numeroase "domenii de grave nelinisti" a spus un alt membru al Comisiei care a invocat, mai ales, coruptia, insuficienta mijloacelor materiale pentru combaterea crimei organizate, slabiciunea sistemelor judiciare si a celor din administratie si "porozitatea" frontierelor.

In cazul Romaniei, asa cum indica surse din cadrul Comisiei, citate de BBC, dosarul Concurenta va primi o nota foarte buna si va fi eliminat de pe lista capitolelor cu probleme. Raportul de tara de anul trecut a fost foarte critic la acest capitol - era incriminat, mai cu seama, modul de acordare a ajutoarelor de stat.

O asemenea nota ar fi cu atat mai remarcabila cu cat, in urma cu doar cateva luni, comisarul pentru competitie Neelie Kroes spunea ca daca ar fi fost sa faca, la acea vreme, o recomandare privind respectarea criteriilor UE de aderare la capitolul Concurenta, aceasta ar fi fost negativa. Comisia va continua sa monitorizeze aplicarea regulilor concurentei si a ajutoarelor de stat.

Potrivit proiectului de raport, autoritatile de la Bucuresti trebuie sa intreprinda actiuni urgente in domeniul afacerilor interne (sunt remarcate pozitiv reformele in justitie si se spune ca ele merg conform planului), pentru a pregati Romania pentru aplicarea regimului Schengen si pentru gestionarea viitoarei granite externe a Uniunii Europene.

De asemenea, documentul cere intensificarea luptei impotriva fraudei si a coruptiei, imbunatatirea modalitatilor de achizitii publice in domeniul liberei circulatii a bunurilor, protectia drepturilor de proprietate intelectuala si industriala. Se cer pregatiri intense pentru infiintarea agentiilor de plati (prin intermediul carora fermierii vor primi subventii) si implementarea unui sistem de administratie si de control integrat in domeniul agriculturii. Se recomanda, de asemenea, intarirea structurilor institutionale, a gestiunii financiare si a mecanismelor de control pentru fondurile de dezvoltare regionala. Tot la capitolul agricultura sunt recomandate mai multe eforturi in sectorul veterinar, unde trebuie introdus un sistem de control veterinar pe piata interna.

Desi Bulgaria are numai cinci puncte considerate ca fiind deficitare, Comisia critica autoritatile de la Sofia pentru incetinirea reformelor, in special din cauza timpului pierdut cu negocierile ce au precedat formarea noului guvern, dupa alegerile din primavara.



Recomandari la capitolul economie

In ceea ce priveste criteriul economic de aderare, proiectul raportului arata ca Romania "continua sa respecte criteriul de a fi o economie de piata functionala", iar "aplicarea ferma a programului de reforma structurala ar trebui sa ii permita sa faca fata presiunilor concurentiale si fortelor pietei in Uniune".

Documentul va arata ca administratia a reusit sa mentina stabilitatea economica si a facut progrese in majoritatea sectoarelor unde Comisia ceruse imbunatatiri in raportul precedent.

Sunt vazute insa si minusuri ca de pilda inflatia despre care se spune ca a scazut foarte lent, iar cresterea economica s-a bazat mai putin pe exporturi si mai mult pe consumul intern.

Documentul amendeaza faptul ca in acest an salariile au crescut mai mult decat productivitatea si recomanda Guvernului sa duca o politica fiscala "prudenta" si o politica salariala "responsabila si prudenta".

Este ceruta intarirea disciplinei financiare, continuarea privatizarilor si desfiintarea intreprinderilor neviabile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO