Politică

Reacţia Elenei Udrea, după menţionarea ei în dosarul ”Microsoft”

Reacţia Elenei Udrea, după menţionarea ei în dosarul...

Autor: Emma Toader

09.01.2015, 14:29 916

Preşedintele PMP Elena Udrea a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, referitor la faptul că numele său apare în dosarul Microsoft, că "este posibil să fie o neconcordanţă în declaraţia de avere” din 2009, arătându-şi disponibilitatea de a "lămuri" subiectul în faţa autorităţilor şi susţinând că este vorba despre un împrumut acordat de soţul său, Dorin Cocoş, unei firme pe care acesta o deţinea, împrumut despre care ea nu ştia.

"Admit că este posibil să fie o neconcordanţă în declaraţia de avere din anul respectiv şi îmi arăt toată disponibilitatea să lămuresc acest subiect, în faţa presei ori a autorităţilor. Realitatea este că nu am ştiut de faptul că fostul soţ şi-a împrumutat propria firmă şi, că de fiecare dată, am trecut în acea declaraţie de avere tot ceea ce mi-au comunicat contabilii lui. Probabil că nici el nu şi-a dat seama că este ceva în neregulă având în vedere că şi-a împrumutat propria firmă, mai ales că a fost un împrumut la vedere, în acte, deci nu s-a încercat nicio metodă de ascundere a acestui împrumut", a precizat Udrea.

Ea a arătat că, de-a lungul timpului, a declarat toate bunurile şi conturile lui Dorin Cocoş, care erau "mult mai mari" de 100 000 de euro."De-a lungul timpului, am declarat toate bunurile şi conturile lui Dorin Cocoş - care erau mult mai mari de 100.000 de euro. Nu se pune problema să fi încercat cineva să-i păcălească pe cei de la ANI", a explicat Elena Udrea.

Udrea crede, pe de altă parte, că legea are "o incoerenţă" şi, dacă unul dintre soţi "ascunde" de celălalt o sumă de bani, celălalt se face vinovat că nu a ştiut de acea sumă şi nu a declarat-o.

"Separat, cred ca legea are o incoerenţă în faptul că obligă o persoană să dea o declaraţie pe proprie răspundere cu privire la faptele altei persoane, fie ea cineva din familie. Adică, spre exemplu, dacă unul din soţi ascunde de celălalt o sumă de bani, celălalt se face vinovat că nu a ştiut de acea sumă şi nu a declarat-o. Şi dădeam exemplul plastic cu un soţ care ii face cadou amantei o
maşină, despre care evident nu îi spune soţiei!", a comentat preşedintele PMP.

Ulterior, Elena Udrea a scris pe Facebook că nu a declarat împrumutul în declaraţia de avere, pentru că nu a ştiut de el, ”deoarece fostul soţ nu i-a spus”.

”Am completat întotdeauna declaraţiile de avere în conformitate cu informaţiile pe care le-am primit de la contabilii fostului meu soţ”, a precizat Udrea pe Facebook.

”Îmi arăt toată disponibilitatea în faţa ANI şi a Parchetului de a lămuri această situaţie şi orice alt tip de speculaţie care s-ar putea genera. Nu am absolut nimic de ascuns”, a mai menţionat Elena Udrea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO