Politică

Romania atentioneaza Chisinaul inaintea alegerilor

25.11.2008, 18:47 13

Mai multe ambasade ale statelor UE, printre care si a Romaniei, au transmis ieri autoritatilor din Republica Moldova o declaratie privind alegerile legislative, in care isi exprima ingrijorarea fata de numarul anchetelor impotriva liderilor opozitiei, solicitand independenta mass-media inainte de scrutin. "Facem apel la autoritatile Republicii Moldova sa se asigure ca viitoarele alegeri parlamentare se vor desfasura in conformitate cu standardele internationale pentru alegeri democratice", se arata in declaratia comuna. Semnatarii subliniaza in mesajul transmis "in special importanta garantarii deplinului respect al principiului pluralismului politic, inclusiv competitia intre partide si candidati, precum si a ideilor al caror scop este de a proteja la maximum optiunile alegatorului". "Noi observam ca o serie de partide politice au reclamat dificultatile intampinate in indeplinirea noilor proceduri de inregistrare, impuse de Legea privind Partidele Politice care a fost adoptata in luna aprilie a acestui an. Obtinerea cu intarziere a unei inregistrari adecvate ar putea pune in pericol sansele partidelor politice sau ale candidatilor de a participa la urmatoarele alegeri sau ar conduce la imposibilitatea de a participa la acestea", precizeaza semnatarii.
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO