Politică

Stiri interne ZF

06.07.2009, 20:41 74

Mitrea sustine ca Hrebenciuc este o masina de fabricat dosare

Miron Mitrea a lansat ieri, pe site-ul personal, un nou atac la adresa lui Viorel Hrebenciuc, pe care il acuza ca se afla in spatele dosarelor care i se "fabrica", si avertizeaza ca Marian Saniuta si Ion Vasile sunt "primii pe lista neagra". De asemenea, sustine ca si Adrian Nastase e victima acestuia, iar Geoana ii este prizonier. "De cateva luni de zile stiu ca anumiti procurori din DNA se dau peste cap ca sa-mi fabrice noi dosare. Mai exact, din clipa in care am inceput sa scriu pe blog despre adevaratii lor sefi, adunati in grupul al carui exponent este Viorel Hrebenciuc, si de cand am anuntat ca vreau sa candidez la sefia PSD. In prima faza, membrii grupului mi-au trimis mesaje ca sa ma convinga sa renunt, apoi, cand au vazut ca nu renunt, au trecut la amenintari. Hrebenciuc a fost primul, spunand la o emisiune tv ca n-ar vrea sa fie in pielea mea. L-a urmat, din pacate, Mircea Geoana, care a precizat, in fata ziaristilor, ca o sa am probleme. Am spus 'din pacate', pentru ca, desi a pornit ca un lider care parea sa fie dedicat partidului si social-democratiei, Geoana a ajuns sa fie captivul grupului Hrebenciuc", afirma Mitrea. El sustine ca grupul Hrebenciuc a aparut imediat dupa Revolutie si este format din fosti securisti, oameni ai fostelor servicii secrete cu puternice conexiuni in lumea politica, in lumea interlopa, in politie, in magistratura si in lumea afacerilor, iar scopul grupului este de a influenta institutiile statului roman, de a controla puterea si de a face bani.
 
Antonescu l-a numit pe primarul din Bacau drept sef de campanie
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a anuntat ieri ca primarul liberal al Bacaului Romeo Stavarache va fi seful sau de campanie pentru prezidentiale. "Cea mai importanta decizie (de la sedinta liberalilor de ieri, n.n.) a fost desemnarea sefului campaniei electorale pentru prezidentiale in persoana domnului vicepresedinte al partidului, Romeo Stavarache - primarul Bacaului, asupra caruia s-a oprit alegerea mea, care a fost validata in unanimitate", a sustinut Crin Antonescu. Antonescu i-a urat succes lui Stavarache in "misiunea extraordinar de dificila" si a cerut tuturor liberalilor sa lucreze pentru succesul sau la prezidentiale. "Va cer tuturor sa aveti incredere in Romeo Stavarache, sa functionam ca o armata, pentru ca de-aia se numeste campanie, si sa fim la capatul acestei competitii cu mult mai puternici si mai gata de lupta pentru locul I decat am fost la alegerile europarlamentare si decat am fost vreodata", a spus presedintele PNL.
 
Frattini vine la Bucuresti sa le vorbeasca oamenilor de afaceri italieni
Ministrul italian al afacerilor externe, Franco Frattini, vine astazi in Romania, ocazie cu care se va intalni cu o serie de oficiali printre care si premierul Emil Boc si va lua cuvantul la un forum economic organizat de Unimpresa Romania. Frattini se va intalni si cu presedintele Senatului, Mircea Geoana, dar si cu presedinta Camerei Deputatilor, Roberta Anastase. De asemenea, ministrul italian de externe are inclusa in program o intrevedere cu omologul sau, Cristian Diaconescu, ei urmand sa sustina o conferinta de presa, organizata de MAE. La acelasi Forumul Unimpresa sunt de asemenea asteptati ministrul roman pentru IMM, comert si mediul de afaceri, Constantin Nita, si ministrul economiei, Adriean Videanu.
 
Regele Albert al Belgienilor si regina Paola vin astazi in Romania
Majestatea sa Regele Albert al II-lea al Belgienilor si regina Paola vor efectua, in perioada 7-9 iulie, o vizita de stat in Romania, la invitatia presedintelui Traian Basescu. Programul vizitei de stat a Regelui Albert al II-lea mai cuprinde intrevederi cu presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, precum si cu primul-ministru, potrivit Presedintiei. "In cea de-a doua zi a prezentei sale in Romania, suveranul Belgiei va vizita obiective culturale si va participa la Forumul Economic romano-belgian. Pentru cea de-a treia zi a vizitei de stat, programul prevede o deplasare a majestatilor lor in judetul Sibiu, unde vor avea loc convorbiri cu oficialitatile Municipiului Sibiu si vizitarea unor obiective culturale si turistice din imprejurimi", anunta Presedintia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO