Politică

Tariceanu la Paris

06.10.2005, 19:50 9

Premierul Calin Popescu-Tariceanu incepe astazi o vizita de doua zile la Paris unde, potrivit AFP, va incerca sa convinga autoritatile franceze ca Romania va fi pregatita sa adere la UE in 2007.

Intr-un interviu acordat Agentiei France Press, premierul roman a declarat ca "in ultimele opt luni am facut multe progrese, mai ales in domeniile Justitie si afaceri interne".

"Este important ca Romania sa fie judecata in functie de eforturile sale si nu pe baze subiective, legate de dezbaterile generale asupra viitorului Europei", crede premierul roman.

Potrivit AFP, Tariceanu se va intalni astazi cu omologul sau Dominique de Villepin si va merge si in Parlamentul francez, care se pregateste sa ratifice Tratatul de aderare la UE pana la finele anului. Tratatul de aderare a fost ratificat pana in prezent de Ungaria si Slovacia, iar Marea Britanie se pregateste sa-l ratifice pana la 25 octombrie, data aparitiei raportului de monitorizare al Comisiei Europene.

Franta si Olanda au respins in vara, prin referendum, Tratatul constitutional al UE, una dintre temerile cetatenilor celor doua tari fiind legata de consecintele extinderii. Ieri, ministrul bulgar de externe, Ivaylo Kalfin, a declarat, la BBC, ca Olanda nu se opune aderarii Romaniei si Bulgariei la UE, ci ideii extinderii in general.

"Opinia publica din Olanda este foarte sensibila in ceea ce priveste extinderea Uniunii, iar noi intelegem acest lucru pe deplin. Din acest motiv, modul in care ne vom respecta angajamentele si eficienta reformelor vor avea o mare importanta", a adaugat oficialul bulgar, la incheierea vizitei in Olanda.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO